Steaua și „U” Cluj s-au înțeles în această seară, iar Abrudan va semna mîine cu ardelenii. Florian Walter s-a declarat foarte mulțumit de campania de achiziții din această iarnă, dar promite că nu se va opri aici. Nasser Menassel, Elias Bazzi, Adrian Cristea, Marius Popa, Steven Pele si Octavian Abrudan sunt noii jucători ai Universității.
„Aveam mare nevoie de astfel de jucatori, precum Tavi, care au fost crescuti in spiritul Universitatii si stiu ce inseamna aceasta echipa”, a declarat Walter. Pana acum, clubul „universitar” a fost cel mai activ pe piata transferurilor din Liga 1.
„Mai aducem un fundas stanga de valoare, din tara sau din strainatate, inca nu ne-am hotarat. Apoi, vom pune capat campaniei din achizitii din aceasta iarna”, a conchis patronul lui „U” pentru citynews.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER