U Cluj se înscrie pe lista nemulțumiților:** „Trebuia să primim un penalty! Eu un campionat al arbitrilor, își fac de cap”
Finanțatorul clubului Universitatea Cluj, Florian Walter, a declarat după remiza cu Oțelul Galați, scor 1-1, că echipa antrenată de Ionuț Badea ar fi trebuit să beneficieze de un penalti și că acesta este „un campionat al arbitrilor”, care „își fac de cap”.
„Din păcate e campionatul arbitrilor, nu o zic numai eu, o zic toți conducătorii de cluburi. Toată lumea vede cu ochiul liber, oamenii aceștia își fac de cap. Nici nu are rost să mai discutăm de faptul că trebuia să primim un penalti la duelul cu Boștină (n.r. – în minutul 33, la o intervenție a lui Giurgiu la Boștină). În primul rând nu a fost penalti pentru ei. Păcat de munca acestor băieți, care au jucat fotbal timp de 90 de minute și pe ceilalți nu i-a interesat, s-au apărat. Păcălim fotbalul și după aia mergem în Europa și ne facem de rușine. E păcat că noi băgăm bani, iar jucătorii nu sunt lăsați să joace fotbal. Băieții trebuie feicitați, iar Ionuț Badea nu are nicio vină. Ce pot să-i reproșez când echipa a atacat 90 de minute?”, a declarat Walter pentru Mediafax.
Formația Universitatea Cluj a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu campioana Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, în care a înscris golul egalării în minutul 90+2.
Golurile au fost marcate de Tony ’90+2 pentru gazde, respectiv Iorga ’15 (penalti) pentru Oțelul.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Ovidiu Hațegan (central), Eduard Dumitrescu, Iulius-Radu Timar