„U” Cluj va merge la meciuri în costum. „Suntem pe primul loc la eleganță”
- Clujenii au definitivat un parteneriat cu un producător de costume
- Jucătorii lui Mihai Teja s-au îmbrăcat la patru ace și au băut șampanie după victoria cu Petrolul
Universitatea a semnat un parteneriat cu un renumit producător de costume, iar evenimentul a fost sărbători astăzi, în Iuliu Mall. Lemnaru, Costin, Veselovsky, Neag și Jula s-au îmbrăcat la patru ace și s-au lăsat fotografiați de suporteri. Firma cu care s-a încheiat parteneriatul va îmbrăca jucătorii Universității, de acum încolo, la partidele de campionat. „În această ținută ne vom prezenta la meciurile de acasă. Într-un campionat al eleganței cred că am fi pe primul loc”, a spus Vlad Munteanu, care apreciază stilul vestimentar al lui Cornel Dinu: „Cred că domnul Dinu era cel mai elegant om din fotbal, atunci când era în văzul camerelor de filmat”. Mihai Teja nu obișnuniește să poarte costum la partidele Universității, dar acest lucru s-ar putea schimba. „Mă simt destul de bine în el. Îmi place. Mă bucur că m-a prins costumul și sper să mă prindă și paltonul”, a spus Teja.
Îl doreau pe Goga
Președintele Universității nu știa că Dorin Goga s-a înțeles deja cu ASA Târgu Mureș. Universitatea a luat și ea legătura cu atacantul crescut chiar de „alb-negrii”. „Nu știu dacă a semnat deja cu ei. Dacă nu, rămâne să mai discutăm”, a spus Vlad Munteanu. Universitatea va juca sâmbătă la Târgu Mureș, cu ASA, în prima etapă a Ligii I.
Foto: Dan Tăuțan