„U” pregătește 3 super transferuri înaintea amicalului cu Inter de la inaugurarea „Cluj Arena”!** VEZI cine se va bate cu Chivu
Așa cum ProSport a scris încă din decembrie, „U” Cluj va avea un
invitat de lux la inaugurarea noulu stadion. „Șepcile roșii” au
avut două variante pentru prima partidă care se va disputa pe „Cluj
Arena”: Real Madrid și Inter Milano.
Perfectarea unui amical cu Real Madrid a fost imposibilă, din
cauza programului încărcat al „galactilor” din această vară, așa că
varianta Inter Milano a rămas în picioare.
Florian Walter le-a făcut o frumoasă surpriză fanilor lui „U” și
a reușit să îi aducă pe Chivu&co. la Cluj. Amicalul a fost
stabilit în timpul vizitei pe care Massimo Moratti a efectuat-o în
România. Premierul Emil Boc, fost primar al Clujului, a făcut și el
lobby pentru ca la partida de inaugurare a „Cluj Arena”, fanii să o
poată vedea pe campioana Europei din 2010.
Altfel, Walter mai pregătește trei transferuri la „U”: negociază
cu Gaz Metan pentru Eric și Pârvulescu, dar și cu Dinamo pentru
Dănciulescu.