Uciși de Gigi!** Dinamo – Steaua 2-0

Dinamo a învins Steaua pentru că a fost mai bună, dar și
pentru că Stoichiță a fost obligat să aplice „considerațiile
tactice” ale patronului

Dinamo a învins-o pe Steaua (scor 2-0) în derby-ul campionatului
prin golurile marcate de Marius Alexe, în minutul 34, și Andrei
Cristea, în minutul 82. Astfel, finalul sezonului anunță o luptă
dramatică.

Meciul începe abrupt. Nu e loc de preludiu, încălzirea au
făcut-o deja patronii la TV și suporterii pe străzi. Dinamoviștii
se bulucesc spre careul verzilor. Constrâns de împrejurări, Mihai
Stoichiță a făcut, până la urmă, compromisul. Și-a călcat peste
principii și l-a retras pe Ovidiu Petre în centrul defensivei. I-a
făcut pe plac patronului, dar și-a destabilizat linia mediană, care
se prăbușește repede sub impetuozitatea gazdelor. Zidul stelist
pârâie din toate încheieturile, Niculae, Alexe și Cristea sunt
berbecii cu care Țălnar lovește cu îndărătnicie.

Ocaziile se succed repede. Buf, Cristea (5). Buf, Alexe (8 și
11). Buf, Niculae (24). Speriați, steliștii replică sporadic,
Szekely (17) demonstrează că și dinamoviștii au un călcâi al lui
Ahile, dar atât.

Inevitabilul se produce în minutul 34. Alexe mai rămâne o dată
nemarcat în careu și-l învinge pe Zapata cu o lovitură de cap. E
1-0 pentru Dinamo, gazdele își trag sufletul, dar Steaua pare
paralizată. Pauza vine cu aluzia fină a crainicului: „După meci
avem grătar, cotlet de berbecuț”.

Zapata, cadoul
perfect

Logic, partea a doua începe cu corecția lui Stoichiță. I-a făcut
hatârul șefului, acum trebuie să repare stricăciunile. Iese Pleșan,
intră Baciu, care se așază lângă Parpas. Ovidiu Petre urcă unde îi
e locul, în fața apărării. Favorizată de ușoara temporizare a
gazdelor, lupta se echilibrează. Dar marile ocazii tot la poarta
lui Zapata vin. Roș-albii îl protejează stângaci, dar entuziaști pe
proscrisul Dolha, cel pe care Țălnar l-a titularizat înfruntându-și
patronul, pe Borcea.

Timpul trece, Stoichiță își dă seama că trebuie să riște, pentru
că ocaziile continuă să curgă tot la poarta lui Zapata. Intră
Surdu, modulul stelist se vrea unul cu trei atacanți, dar Golanski
ia „roșu” pentru fault la Cristea în postură de ultim apărător și
totul se prăbușește. „Indicațiile prețioase” ale patronului i-au
mai pedepsit o dată pe steliști. Și cuplul Zapata- Baciu a pus
umărul, cu un „assist” de toată frumusețea pentru Andrei Cristea.
Scor final, Dinamo -Steaua 2-0 și Țălnar își consolidează renumele
de naș al steliștilor.


CLICK AICI PENTRU
LIVE-TEXT


Publicat: 17 03. 2010, 22:18
Actualizat: 18 03. 2010, 00:11