Pentru Ionuț Năstăsie, Campionatul European sub 19 ani a fost șansă de afirmare de care a profitat din plin. Chiar dacă România n-a strălucit, tânărul jucător al Stelei a reușit să atragă multe laude.
Evoluțiile de la CE U19 i-au adus o convocare și la naționala mare, deși încă n-a apucat să debuteze pentru seniorii Stelei. Și străinii au remarcat că Steaua are în lot un puști care promite multe.
Site-ul UEFA l-a inclus pe lista cu cei mai promițători tineri care s-au prezentat la CE U19, alături de vedetele din naționala Spaniei, Cehiei sau Turciei.
„Ionuț Năstăsie este un „aripă” dreapta cu o viteză foarte bună, care a reușit cel mai bun joc al său împotriva Irlandei. Cu două goluri în 22 de apariții pentru Steaua II în sezonul trecut, Năstăsie excelează prin controlul foarte bun al balonului, viziune și cu o capacitate de efort foarte mare”, notează site-ul forului continental.
Printre alții, la turneul U19 au mai ieșit în evidență Ãlex (Real Madrid), Gerard Deulofeu (Barcelona) sau Ãlvaro Morata (Real Madrid).
„Cred că și Năstasie e suprins de convocare, dar Pițurcă știe ce face și pentru campania din 2014 trebuie să se bazeze pe tineri. Rămâne o surpriză pentru toată lumea. Nu cred că Năstasie poate juca titular la Steaua în acest sezon”, a spus Duckadam
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER