„Uhrin a fost demis pentru că e profesionist și voia performanță!”
Anghel Iordănescu este de părere că oficialii din Gruia au început să comită erori în lanț. Dacă în sezoanele precedente au arătat ca niște conducăori competenți, reușind să aducă titlul în provincie după mai bine de 15 ani, acum au schimbat patru tehnicieni într-un sezon.
Generalul nu-și explică de ce a fost demis Dușan Uhrin, în condițiile în care toată lumea i-a apreciat munca. Singura justificare pentru decizia luată ar fi reprezentată de faptul că acesta avea așteptări prea mari de la niște jucători care nu-și pot depăși condiția.
"Sunt impresionat de ceea ce s-a făcut la Cluj. Într-un timp foarte scurt s-au obținut performanțe foarte importante. Acum, au început să comită erori. Din punctul meu de vedere, e o eroare pentru o echipă care a câștigat eventul în campionatul trecut. E greu de înțeles de ce Uhrin a fost schimbat, având în vedere că se bucură de aprecieri din partea tuturor. Probabil a fost dat afară pentru că este profesionist și jucătorii nu au putut să corespundă criteriilor lui de performanță", a explicat Iordănescu la gsptv.