Uhrin: „Avem obiectiv clasarea în primele patru echipe”
Cehul încă nu și-a propus câștigarea titlului, ci s-ar mulțumi cu un parcurs bun în Cupa UEFA și cu obținerea încă unei participări în cupele europene.
Ați realizat ce v-ați propus în această pauză competițională?
Noi ne-am dorit să completăm echipa, și cu timpul ne vom da seama dacă am reușit asta. Jucătorii vor trebui să arate că se potrivesc, avem obiective mari, deci și concurența va fi mare.
Cum vedeți noul sezon?
Anul trecut am avut ca obiectiv clasarea în primele trei locuri, iar anul acesta în primele patru. Cu siguranță, acest sezon va fi mai greu decât precedentul, dar sperăm să ne clasăm pe un loc mai bun decât în primul meu an aici.
Veți schimba sistemul după acest val de achiziții?
Nu, vom merge în continuare pe același sistem.
Acum, că aveți un lot numeros, credeți că veți fi nevoit să improvizați în alcătuirea echipei pentru meciul cu FC Argeș?
Improvizații la alcătuirea formulei de start sunt convins că vor fi tot timpul, nu doar în prima etapă.
Are Poli un start ușor în campionat?
Nu cred, în primele runde ne confruntăm cu trei nou-promovate și ne va fi foarte greu cu acestea datorită ambiției lor de a demonstra că merită să joace în prima ligă.
Bonfim și Garcia nu joacă la Pitești
Dintre nou-veniții, Eder Bonfim și Luis Garcia încă nu și-au primit cartea verde, astfel că sunt slabe șansele ca ei să facă parte din lotul pentru Pitești. Situația se explică prin pauza de sezon în care încă se aflau grupările de la care provin. „Urmează să primim cartea verde pentru Garcia și Bonfim. Cu Da Costa s-a rezolvat. Sezonul acesta avem voie cu cinci extracomunitari, vom vedea pe viitor dacă se va schimba regulamentul“, a explicat directorul executiv Gheorghe Chivorchian. Cei doi străini ar fi fost probabil titulari cu FC Argeș, dar în situația dată se vor mulțumi cu o „excursie“ la Pitești, pentru a-și urmări colegii. De asemenea, Sanchez este în urmă cu pregătirea fizică și nu e luat în calcule pentru prima etapă.
Profesor de română pentru străini
Chiar dacă multitudinea de străini din lot nu îl sperie pe Uhrin jr, care li se adresează jucătorilor în „limba fotbalului“, oficialii s-au gândit și cum să rezolve problema comunicării în vestiarul bănățenilor. În scurt timp, jucătorii străini vor avea parte de profesori de limba română și engleză pentru a se acomoda și pentru a comunica mai ușor în cadrul echipei, cursuri la care e înscris și antrenorul.