Uhrin cheamă suporterii la stadion**: „Vom juca ofensiv! Nu luăm măsuri speciale pentru Eric”
Dusan Uhrin revine la Timișoara, iar cehul își cheamă suporterii
la stadion pentru meciul cu Mediașul. Antrenorul lui Poli spune că
va juca ofensiv și că nu va lua nicio măsură specială pentru vedeta
medieșenilor, Eric.
„Poate par relaxat, dar nu e chiar așa, sunt foarte
conectat la acest meci și îl aștept cu nerăbdare. Ne bucurăm că vom
începe în sfârșit, chiar dacă vremea nu ne ajută. Sunt încrezător
că suntem pregătiți chiar și pentru un teren greu. Sunt încrezător
și în faptul că suporterii vor veni la meci, pentru că vom avea
nevoie de susținere. Ar fi bine să înscriem repede, dar se joacă 90
de minute și important este să câștigăm, indiferent când vom
înscrie. În mod sigur ne dorim să jucăm ofensiv, pentru că jucăm
acasă, dar trebuie să fim atenți la contraatacurile lor. Nu voi lua
măsuri speciale împotriva lui Eric„, a spus Dusan Uhrin
Jr.
„Ne concentrăm asupra echipei noastre, chiar dacă avem anumite
informații despre Gaz Metan. Trebuie să ne vedem în primul rând de
treaba noastră, jucăm acasă și depinde doar de noi. Știm că ne
așteaptă o întâlnire cu o echipă bună, joacă de mult timp împreună,
au omogenitate, iar noi va trebuie să aliniem cel mai bun 11.
Bineînțeles, asta depinde și de vreme, avem nevoie de jucători
obișnuiți cu asemenea vreme. Echipa lor nu a suferit modificări
foarte mari, iar pe jucătorii transferați în iarnă îi cunoaștem.
Joacă în continuare în același sistem, iar în urmă cu doi ani, când
am jucat împotriva lor, aveau același sistem. Am văzut ultimele lor
trei meciuri din campionat și pe cele din pregătiri”, a
afirmat Dusan Uhrin.
Mediașul,
la fel ca Vojvodina Novi Sad!
„Cred că Mediașul va juca asemănător cu ultimul nostru
adversar din amicale, Vojvodina, iar dacă vom reuși să învățăm din
acel meci, atunci avem șanse bune la victorie. Nu vreau, în
general, să speculez că un meci sau un rezultat anume ne-ar micșora
șansele pentru titlu. Suntem pe locul doi acum, însă fără să vorbim
despre titlu, cred că și lupta pentru locul doi este una foarte
grea. (…) Îmi amintesc bine acea înfrângere cu 5-1, dar nu mă
gândesc la răzbunare, eu nu văd în acest mod fotbalul. Acum este
alt meci. Am suferit modificări și față de acel 0-2 din campionatul
trecut. În fotbal, așa cum am mai spus, istoria nu prea există. Noi
trebuie să ne uităm tot timpul înainte, să fim pregătiți
întotdeauna pentru meciul care urmează”, a mai declarat
Dusan Uhrin.
Meciul FC Timișoara – Gaz Metan Mediaș,
din etapa a XIX-a a Ligii I, este programat sâmbătă, la ora 19.00,
LIVE TEXT pe www.prosport.ro