Uhrin joacă tare:** „N-am nicio emoție înainte de acest meci. Am fost de prea multe ori la Cluj ca să mă tem de ceva”
Antrenorul formației FC Timișoara, Dusan Uhrin Jr, a declarat,
joi, într-o conferință de presă, că are multe probleme în ceea ce
privește alcătuirea echipei pentru partida cu CFR Cluj, din cauza
numărului mare de jucători indisponibili.
„Avem destule probleme în alegerea echipei, însă mai
avem încă două zile ca să ne hotărâm. Nici eu nu sunt decis acum.
Mă voi hotărî cu siguranță abia sâmbătă dimineața. Bourceanu va
pleca mâine cu noi, dar dacă va fi în primul 11 mă voi hotărî în
ziua meciului. Ne așteaptă în mod sigur un meci greu, deoarece CFR
a remizat în ultima etapă și își va dori să câștige acasă. Sunt
bine așezați în teren, fac trecerea în atac foarte bine și trebuie
să fim foarte atenți.
Încă nu pot să vă spun exact cu ce tactică vom aborda
acest meci. Vom vedea în funcție de derularea jocului dacă un punct
va fi bun sau va fi puțin. Ne dorim să câștigăm, la fel ca la orice
joc, însă trebuie să fim mult mai concentrați, pentru că jucăm
împotriva campioanei, împotriva unei echipe foarte bune”,
a spus Uhrin.
Tehnicianul a adăugat că echipa clujeană s-a schimbat foarte
mult față de perioada când cehul era antrenor la formația din
Gruia. „Nu am nicio emoție înainte de acest meci. Am fost
de prea multe ori la Cluj ca să mă tem de ceva. Din alt punct de
vedere, este o echipă aproape total schimbată față de ce am avut
eu, au rămas doar câțiva jucători”, a declarat antrenorul
timișorenilor.
Uhrin a precizat că elevii săi vor trebui să domine apărarea
clujenilor, pentru a-i determina pe fundași să greșească.
„Știm ce ne așteaptă acolo. Ei au patru jucători ofensivi
care joacă foarte bine, sunt rapizi, la care trebuie să avem mare
grijă. Nu avem voie să deschidem absolut deloc apărarea, pe lângă
faptul că în față trebuie să jucăm foarte bine tactic. Trebuie să
reușim să dominăm apărarea lor, să-i forțăm să facă greșeli. Am
văzut că se poate în ultimul meci, dar bineînțeles că își pot
îmbunătăți jocul”, este de părere tehnicianul.
Cehul speră că până la urmă partida Pandurii – Oțelul, omologată
de LPF cu scorul de 0-3, la „masa verde”, se va rejuca. „Eu
sunt încrezător în continuare că acel meci nejucat se va decide
până la urmă pe teren. Nu mă interesează meciul Oțelul – Rapid, din
această etapă, nu mă interesează niciun alt meci. Totul depinde
doar de noi, să ne facem treaba, iar apoi să vedem cum stăm. Nu ne
permitem să ne concentrăm asupra celorlalte jocuri”, a mai
spus Dusan Uhrin.
Partida CFR Cluj – FC Timișoara, din etapa a XX-a a Ligii I, se
va disputa sâmbătă, de la ora 19.00.