Uhrin jr.: „Nu sunt mulțumit de faptul** că de la meci la meci trebuie să schimb patru-cinci jucători”
Antrenorul echipei FC Timișoara, Dusan Uhrin, a declarat, marți,
într-o conferință de presă, că accidentările și suspendările îi dau
mari bătăi de cap în această perioadă, fiind deranjat de faptul că
în fiecare etapă trebuie să schimbe mai mulți jucători în prima
formație.
„Zicu este accidentat, astăzi (n.r. – marți) a fost să
facă un RMN, încă nu știm cât de grav este. Magera cred că nu va fi
sută la sută în regulă tot returul, meci de meci are dureri la
gleznă. Sunt probleme post-operatorii și cred că vor mai dura. Nu
sunt mulțumit de faptul că de la meci la meci trebuie să schimb
patru-cinci jucători, pierdem mult din forța noastră din acest
motiv. Fotbaliștii care vin după accidentări nu sunt sută la sută
apți de joc. Ricketts va fi în lot pentru acest meci, dar vom vedea
dacă va fi apt”, a spus Uhrin.
Dusan Uhrin crede că FC Timișoara va avea un meci foarte greu în
fața echipei Pandurii Târgu Jiu. „Ce spuneam înaintea
meciurilor cu Astra și Sportul rămâne valabil și acum: ne așteaptă
un adversar foarte greu. Au câștigat ultimele trei meciuri, au
reușit să înscrie multe goluri și cred că vor juca un fotbal
ofensiv. Dar noi jucăm acasă și luptăm pentru vârful clasamentului,
așa că ne dorim să câștigăm cu orice preț. Pandurii are mulți
jucători ofensivi de calitate, însă eu vreau ca în fața publicului
nostru, care sunt sigur că va veni să ne susțină, să ne consolidăm
poziția în clasament”, a menționat Uhrin.
Antrenorul ceh a vorbit și despre jucătorii transferați în acest
sezon de Timișoara, însă fără a nominaliza. „Contează
foarte mult calitatea personală a jucătorilor, dar pe mine nu mă
vor mulțumi cu un singur joc bun. Nu pot să comentez acum dacă
jucătorii aduși în iarnă au fost decizii bune, rămâne de văzut.
Dacă vor reuși să ne convingă, vor rămâne aici, dacă nu, știți bine
cum e în fotbal”, a precizat Uhrin.
Partida FC Timișoara – Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa
a XXVI-a a Ligii I, se va disputa miercuri, de la ora 17.30.