Uhrin l-a convins rapid pe Magera să vină la Poli
Obiectivele echipei de pe Bega nu mai sunt un secret pentru Magera. Nici Cupa UEFA nu îi mai dă emoții de debut. El are chiar și un gol în această competiție.
Cum te simți acum, că ai debutat cu gol?
Este începutul pregătirii și a fost un meci amical, specific acestei perioade. Sunt bucuros că am reușit să înscriu, însă băieții mi-au pregătit foarte bine faza și a fost o formalitate.
Cât de bine îl cunoști pe Dusan Uhrin?
Este un tehnician ceh foarte cunoscut, ca orice antrenor are filosofie proprie în pregătirea echipei. Sunt sigur că și acum voi învăța lucruri noi.
El te-a convins să vii în România?
Antrenorul m-a sunat o dată și mi-a explicat cum stă treaba aici, ce se vrea și ce mi se oferă. Asta a fost tot, m-a convins pe loc.
Cât de greu este să ajungi în grupele UEFA?
Foarte greu. Cu Banik Ostrava am câștigat acasă cu 2-0 împotriva lui Heerenveen (n.r. – ediția 2005-2006), am reușit unul din cele două goluri ale meciului, am fost foarte încrezători și am sperat ca în deplasare să scoatem un rezultat bun, însă acolo am pierdut cu 5-0.
" "- Dusan Uhrin, antrenor Poli Timișoara