Uhrin nu-l crede pe Mircea Rednic

Antrenorul lui Poli spune că lista mare de indisponibili pe care o are Dinamo ar putea fi una falsă, menită să îi inducă pe timișoreni în eroare.

Neînvins în fața „câinilor”, Dusan Uhrin (foto) tratează partida de mâine cu maximă prudență și nu pune mare bază pe declarațiile venite din curtea bucureștenilor. „Dinamo face parte din cele mai bune echipe din liga noastră, iar noi, dacă ne dorim să fim primii, trebuie să îi doborâm la noi acasă. Va fi un meci foarte greu, sigur, însă noi ne dorim să ne întărim ultimele rezultate realizate și suntem obligați să facem asta. Dinamo are mulți jucători accidentați, dar are mulți fotbaliști de aceeași calitate cu a absenților. Nu cred că, dintr-o anumită informare mediatică, am putea neglija acest meci sau situația jucătorilor accidentați”, a declarat ieri Dusan Uhrin.

Aprecieri pentru Dinamo

Cehul a mai spus că încă nu știe formula de echipă pe care o va alinia în derby-ul cu Dinamo, dar va face tot posibilul să anihileze orice mutare surprinzătoare a adversarului. „Știm cu toții că Dinamo are jucători de același nivel, unul foarte ridicat, iar acești jucători ne pot surprinde. Însă noi vom încerca să eliminăm orice fel de greșeală defensivă sau de neglijență ca să nu fim surprinși. Bineînțeles, vom încerca să câștigăm acest meci”, a conchis Dusan Uhrin jr.

„Campionatul nu are un lider”

Dusan Uhrin jr consideră că rezultatul meciului cu Dinamo este capital pentru stabilirea clasamentului de toamnă: „În ultimele patru meciuri, Dinamo a jucat foarte bine. Noi în mod sigur va trebui să ne pregătim mult mai bine față de partidele anterioare. De acest meci depinde foarte mult primul loc în clasament. Eu cred că, la ora aceasta, în campionatul nostru nu există un lider. Sunt multe echipe care au un cuvânt de spus în privința clasamentului, dar nu există un lider”, a opinat Uhrin.

"Eu cred că toți dinamoviștii sunt buni, că nu au slăbiciuni mari și sunt jucători care au multă experiență"
– Dusan Uhrin, antrenor Poli Timișoara

 

Publicat: 06 11. 2008, 23:29
Actualizat: 07 11. 2008, 08:58