„Uhrin nu pleacă!”
Președintele „feroviarilor” dezminte informațiile apărute în ultima vreme. Acesta spune că Uhrin nu își joacă postul în partida cu FC Vaslui.
Imediat după umilința suferită la Craiova, patronul clujenilor, Arpad Paszkany, i-a transmis lui Dusan Uhrin jr că, dacă nu câștigă următorul meci, cu FC Vaslui, va fi demis. Ieri, Iuliu Mureșan a negat toate aceste informații și spune că ultimatumul dat de patronul CFR-ului băncii tehnice este o invenție a presei. Președintele din Gruia îi asigură pe Jindra și Uhrin că vor continua munca începută la CFR Cluj indiferent de rezultatul înregistrat în meciul cu moldovenii. „Am citit și eu ce se scrie prin ziare, că pleacă Uhrin, că e greu și rău la club. Nici măcar nu vreau să infirm aceste lucruri, așa sunt de sătul. E foarte bine la club, să știți. Nu se pune problema să plece cineva sau să vină altcineva”, a declarat Iuliu Mureșan la Infopro.
Uhrin, nemulțumit de jucători
Chiar dacă este asigurat de Iuliu Mureșan că nu are postul în pericol, Dusan Uhrin nu este deloc liniștit. La primul antrenament după pauza de două zile avută după meciul cu Craiova, cehul a fost vizibil nemulțumit de cum se pregătesc jucătorii săi. La finalul pregătirii de ieri, „consilierul” clujenilor s-a consultat minute în șir cu Ales Jindra, cei doi fiind nesatisfăcuți de felul în care se dedică jucătorii „feroviari”. Pe toată durata antrenamentului, Dusan Uhrin a strigat la fotbaliști să execute corect exercițiile și să se concentreze la acuratețea paselor.
Buș aduce victoria pentru naționala Under 17
Jucătorul CFR-ului Sergiu Buș a marcat golul victoriei pentru naționala României “Under 17” în partida cu Finlanda, scor 2-1. Meciul a contat pentru ultima rundă de calificare la Campionatul European de juniori “U 17”. Următorul joc pentru naționala României va avea loc mâine împotriva Turciei la Adana (Turcia) de la ora 14.
Mureșan și Leao au revenit la antrenamente
Portughezul Andre Leao a revenit pe gazon după o pauză de aproape șapte luni, iar Gabi Mureșan s-a antrenat pentru prima dată după operația suferită la braț. Acesta s-a pregătit separat de colegii săi. De la pregătirile de ieri au lipsit Pereira, Yssouf Kone, Rade Veljovic și Emmanule Kone, toți patru fiind convocați la naționalele țărilor lor.
7 puncte a făcut CFR în primele patru etape din retur
Â