Tehnicianul echipei FC Timișoara, Dusan Uhrin Jr., a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că este mulțumit de cele două stagii de pregătire efectuate în Ungaria și Spania, însă a precizat că formația bănățeană încă nu a rezolvat problemele din apărare.
„După prima perioadă de pregătire fizică, am intrat imediat în a doua etapă, cu jocuri amicale, și din acest motiv a fost nevoie să continuăm și pregătirea fizică, în paralel. Din acest punct de vedere, cred că rezultatele nu au fost tocmai bune. Am fi putut la cele două remize să scoatem un rezultat mai bun. Înainte de meciul cu Lech am avut antrenamente foarte grele. Ultimul meci am crezut că-l putem câștiga foarte ușor, pentru că am condus din start și puteam avea 4-0 foarte ușor în prima parte. Per ansamblu sunt mulțumit de cantonamente, am avut ocazia să văd cum reacționează jucătorii pe fond de oboseală, să încerc diferite sisteme. A fost foarte important pentru mine, am putut să fac o analiză a jucătorilor, să știu la ce să mă aștept în perioada următoare”, a spus Dusan Uhrin Jr., la prima întâlnire cu presa după revenirea din cantonamentul de la Marbella, Spania.
Acesta este nemulțumit și de problemele tactice ale unora dintre jucători. „Ricketts are multe calități, dar în ultima perioadă a avut câteva probleme musculare. Mai are și probleme de tactică, dar asta pot spune despre toți atacanții, în afară de Zicu. Cu Rocha e la fel, are calități fotbalistice și fizice foarte bune, dar tactic încă nu este exact ce vreau, la fel și Helder. Suntem obligați să rezolvăm aceste probleme până la reluarea campionatului. Nu este vorba că nu ascultă, este vorba despre simțul tactic, așezare în teren, reacții în joc„, a explicat antrenorul echipei bănățene.
O altă problemă în cantonamentul din Spania a fost lipsa de eficacitate în atac. „N-aș putea spune chiar că mă deranjează ratările, dar ce a lipsit în jocuri a fost ultima pasă. Toate ocaziile noastre au venit în urma unor eforturi individuale, iar asta este prea puțin. Mi-aș dori mai multă inventivitate din partea mijlocașilor și a extremelor. Mă aștept la mai mult de la toți jucătorii. Am jucat meciuri foarte bune, însă e greu să compari, echipele pe care le-am întâlnit se aflau în perioade diferite de pregătire. Nu poți să știi ce jucători le lipsesc, ce antrenamente au avut în ziua precedentă. Pot să spun că Lech a avut o apărare foarte bună S-a văzut clar că e o echipă foarte puternică. Pe lângă ce au arătat în cupele europene. Greu de spus dacă sunt peste adversarii din campionat, dar pot spune că ne-au pasat cu mare ușurință. Nu am reușit să rezolvăm în totalitate problemele din defensivă, pentru că Sepsi a fost indisponibil, iar de la Helder, cum spuneam, mă aștept să joace mai bine tactic. Poate fi și din cauza oboselii acumulate”, a mărturisit tehnicianul alb-violeților.
Cehul nu a dorit să vorbească prea mult despre alte transferuri, așteptând o ședință cu conducerea clubului. „E prea devreme să vorbim de jucători noi, luni vom face o analiză completă împreună cu conducerea. Pot spune doar că avem probleme pe partea stângă, Sepsi a fost accidentat o perioadă și dorim să ne întărim acolo. Este posibil și să renunț la unii jucători, dar e prea devreme să discutăm„, a spus Dusan Uhrin Jr.
Situația unuia dintre jucătorii care au efectuat pregătirea cu Poli Timișoara, italianul Luigi Lavecchia, este încă incertă. „Lavecchia încă n-a semnat. El nu a jucat o perioadă foarte lungă, a avut probleme cu pregătirea fizică, n-a putut să ne arate tot ceea ce poate. Este un jucător de foarte mare calitate, l-am testat în trei meciuri și a jucat bine în toate. Vom mai vedea. Nu știu cât va dura până să fie sută la sută, depinde de el, cum se simte”, a concluzionat Uhrin.
Situația transferurilor:
Veniri sigure: Ricketts (MyPa), Rocha (liber), I. Matei (FC Botoșani), Sergei Lepmets (Levadia Tallin), Zăgrean (liber)
Veniri posibile: Bălan, Postolache (Sportul Studențesc), Masarik (liber)
Plecări sigure: Dusko Dukic (liber), Contra (liber), Chiacu (Lankaran)
Plecări probabile: Sepsi, Pantilimon, Mera (destinații necunoscute), Taborda (Rapid), Luchin (Hamburg)
Amicale: Bocs KSC (4-0), Young Boys Berna (0-0), Lech Poznan (0-2), Arka Gdynia (3-1), Sparta Praga (0-0), Dnipro (1-3), Banat (8 feb.), Novi Sad (12 feb.), ACU Arad (15 feb.), Vojvodina (19 feb.)
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER