Uimit și nemulțumit de decizia lui Reghecampf! Ce a făcut Denis Alibec imediat după ce a fost schimbat cu Gnohere

Minutul 61 al meciului de la Cluj, dintre CFR și FCSB, a adus primul moment ceva mai tensionat între vedeta Denis Alibec și staff-ul tehnic al vicecampioanei.

Atacantul de 26 de ani a stat pe teren o oră, dar nu a avut realizări, fiind blocat perfect de Horj și Larie, iar Reghecampf s-a decis să-l înlocuiască cu Harlem Gnohere, gândindu-se că va putea adopta o tactică ceva mai defensivă în finalul meciului și că-l va proteja, astfel, pe vârful care a încasat deja trei cartonașe galbene în play-off.

Cum un nou avertisment i-ar fi atras suspendarea pentru derby-ul cu Viitorul, Alibec i-a lăsat locul lui Gnohere, dar vestea nu i-a picat foarte bine. Vizibil nemulțumit, atacantul cumpărat de la Astra cu 2,04 milioane de euro s-a dus inițial pe banca de rezerve, dar apoi s-a răzgândit și a plecat direct la vestiare, fiind aplaudat de fanii de la tribuna a doua a stadionului din „Gruia”.

 

Publicat: 17 04. 2017, 22:00
Actualizat: 17 04. 2017, 22:23