Transferul lui Bogdan Vătăjelu la Sparta Praga pentru 1,3 milioane de euro este cel mai important transfer al iernii din Liga 1 în afara granițelor. Marcel Popescu, președintele Craiovei, a declarat că nu oferta financiară a contat, ci s-a încercat o readucere a clubului oltean pe piața europeană.
De asemenea, Popescu a precizat că formația alb-albastră nu se va grăbi să „exporte” și alți fotbaliști doar de dragul de a încasa anumite sume de bani. Pe primul plan va fi credibilitatea Craiovei, oficialul oltean dând exemplul lui Nicolae Stanciu care a plecat la Anderlecht pe o sumă record dar deocamdată nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
„Plecarea lui Vătăjelu nu era obligatorie pentru că nu ne sufocam din punct de vedere financiar. Prin transferul lui am încercat să reintrăm pe piața europeană deoarece Craiova n-a mai ‘exportat’ de mult în afară. Vătăjelu era cel mai complet fundaș stânga pe care Christoph Daum ar fi trebuit să-l folosească la echipa națională. Dacă Vătăjelu va fi un transfer nereușit și se va întoarce în România pentru că nu a confirmat, certificatul de încredere al echipei noastre va avea de suferit. Uitați-vă ce se întâmplă în cazul Stanciu: s-au dat mulți bani, dar din păcate situația sa fotbalistică este tot mai delicată”, a declarat Marcel Popescu la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER