UITE cum vrea Gigi să-l schimbe pe Mitică!** LPF ar putea ajunge în situația de a fi condusă de patronul Stelei

Gigi Becali (foto) a declanșat un război total împotriva lui
Dumitru Dragomir. Patronul stelist vorbește deja răspicat despre
înlăturarea lui „Corleone” din fruntea LPF și propune și un alt
sistem de conducere a ligii pe viitor.

A apărut un personaj nou în problema comisionului de 5%
din drepturile TV, Mihai Corbu. Îl cunoașteți?

Cine e ăsta? Nu am auzit de el! Precis însă e un prieten de-al lui
Mitică.

Dragomir spune că acest Corbu, prin compania lui, încasează
acel comision.

E o vrăjeală. Cred că ne dăm seama cu toții cine ia banii. Nu îi va
lua însă, pentru că știm noi, conducătorii, ce avem de făcut!

„Ne
vor da înapoi comisionul!”

Și ce veți face?
Declarăm nestatutară Adunarea Generală a LPF în care s-a stabilit
să se acorde comisionul. Mergem în instanță și contestăm Adunarea
aia Generală!

Nu aveți voie să dați în judecată LPF ca
membru…

Ce treabă am eu cu LPF? Nu dăm liga în judecată. Noi contestăm doar
Adunarea Generală.

Ce motivație veți folosi ca să o declarați
nestatutară?

În primul rând, Bistrița nu avea ce să caute acolo, la Adunarea
Generală. Pe urmă, asta cu comisionul nu era pe ordinea de zi… Cu
siguranță vom reuși să o declarăm nestatutară.

Și pe urmă?
Facem alta și cerem să ne returneze comisionul! Să vadă Dragomir că
nu merge cu abureala asta. Că el asta face, încearcă să ne
aburească. Tot o ține pe-aia cu TVA-ul. Noi i-am dat hârtie că vrem
50 de milioane și el a zis că e inclus și TVA-ul. Era clar că aia
era ce cerem noi, fără TVA!

„Aș
conduce Liga mai bine ca Mitică!”

Cum se va încheia scandalul ăsta?
Hai să vă spun cum: cu plecarea lui Mitică de la Ligă!

Și cum se va produce asta?
Facem Adunare Generală, trecem în ordinea de zi schimbarea
președintelui, ca să nu spună el că e nestatutară, și îl schimbăm.
Crezi că e greu? Nu e deloc! Avem deja planul făcut!

Pe cine vedeți președinte la ligă?
Rotație, tată! Rotație! Fiecare club să aibă președinția ligii
pentru câte șase luni! Tragem la sorți ordinea. Dacă iese Chiajna
prima, să ne conducă ăia de la Chiajna! Să fie Steaua peste nouă
ani, dacă e!

V-ați implica să conduceți liga personal?
De ce nu! Pot s-o fac mai bine decât Mitică!

Aveți deja adeziunile pentru schimbarea lui Dragomir? Ce
părere au celelalte cluburi?

O să vedeți! Nu-ți spun mai multe. E treaba noastră ce vom face!
Mitică să stea liniștit că nu-l schimbăm! Asta să scrii!
(râde).


„A fost totul premeditat în asta cu comisionul! Dacă
venea cineva cu oferta, da, să ia comision! Dar cine a cumpărat
drepturile era oricum interesat!”
, Gigi Becali, patron
Steaua

„Am primit telefoane de la patroni de club care îl
înjurau pe Mitică, deși erau cu el în același loc. Dacă nu-l mai
vrem, să plece! E obligatoriu să ne conducă el pe viață?”
,
Gigi Becali, patron Steaua


Publicat: 02 07. 2011, 08:39
Actualizat: 02 07. 2011, 08:41