Ultima bombă
Lipsurile defensive ale Timișoarei sunt rezolvate, cel puțin numeric. De ieri, bănățenii și‑au asigurat serviciile lui Dare Nibombe, fundaș central care a evoluat în tur pentru CS Otopeni.
Fotbalistul de 29 de ani este așteptat azi în orașul de pe Bega pentru vizita medicală, după ce ieri-seară s-au pus la punct detaliile transferului său în Banat. Ieri-seară, președintele Marian Iancu a confirmat tratativele pentru fundașul Otopeniului. „Chiar acum se lucrează la acte, sperăm să terminăm cât mai repede, pentru ca marți (n.r. – azi) jucătorul să poată face vizita medicală la Timișoara”, a declarat oficialul bănățean.
De asemenea, directorul general al grupării ilfovene, Mugur Porumbacu, era optimist în privința finalizării transferului: „Negociem cu Timișoara pentru transferul lui, mai avem de pus la punct detaliile”.
Nibombe este căpitanul naționalei sale, Togo, reprezentativă a cărei vedetă este însă Adebayor, atacantul londonezilor de la Arsenal. La Otopeni, Nibombe a evoluat numai în turul campionatului, dar a debutat destul de târziu, în etapa a zecea. În cele șase partide în care a fost folosit, a reușit un gol.
Vine gratis
Transferul lui Dare Nibombe nu i-a costat nimic pe cei de la Poli Timișoara. O sursă din cadrul clubului CS Otopeni a explicat că, atunci când a venit în România, fotbalistul a solicitat o clauză specială în contractul său de muncă. Prevederea solicitată de stoper îi permitea acestuia să semneze cu altă echipă și să plece oricând de la Otopeni fără nicio pretenție financiară din partea ilfovenilor, iar românii au fost de acord în vară cu această prevedere.