Ultima clasată dorea mai mult de la meciul cu Steaua. Ropotan: „Nu suntem mulțumiți cu un punct”
Adrian Ropotan, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Petrolului în remiza cu Steaua, scor 0-0, a vorbit la finalul meciului despre punctul pe care echipa sa l-a obținut împotriva campioanei. Închizătorul ploieștean nu e mulțumit cu un punct, dată fiind situația grea pe care o traversează formația antrenată de Eusebiu Tudor, aflată pe ultimul loc al clasamentului.
„Nu suntem mulțumiți doar cu un punct, suntem disperați să urcăm un clasament, dar un punct e OK. Noi nu vrem să dăm vina pe teren, am încercat să câștigăm, dar te adaptezi și încerci să joci pe orice suprafață. Cred că am avut șansa să luăm cele trei puncte, nimeni nu cred că este mulțumit cu acest rezultat. Nu mă interesează ce miză a fost pentru ei, noi am încercat să luptăm pentru fiecare minge, știam ce o să ne aștepte, am vrut să câștigăm cu orice preț. Cred că am arătat că nu merităm să fim în subsolul clasamentului, dar trebuie să mergem înainte și să gândim pozitiv.
Nu ne gândim că retrogradăm. Încercăm să câștigăm fiecare meci, din punct de vedere financiare prefer să nu comentez. Nu sunt în măsură să comentez decizia de a pleca sau nu în Ploiești, dacă conducerea decide că mergeă să jucăm pe o altă suprafață de joc vom merge și vom încerca să câștigăm”, a declarat fostul dinamovist la finalul meciului.