Ultima cu Claudiu Răducanu! „Băi, tu ești chiar nebun!?” FABULOS! Cum a reacționat când a fost sunat de un fost coleg de la Steaua
This browser does not support the video element.
- Prezent în studioul ProSport LIVE, fostul mijlocaș Marian Aliuță și-a caracterizat cu umor foștii colegi de la Steaua, în cadrul rubricii „Totul despre colegii mei”.
Un „capitol” aparte i-a fost rezervat lui Claudiu Răducanu, recunoscut pentru un excelent simț al porții, dar și pentru desele momente amuzante care l-au avut în prim-plan, voluntar sau nu.
Poreclit „Blocnotes” după ce la începutul carierei le-a spus colegilor că ar accepta fără probleme să „locuiască într-un blocnotes, dacă Steaua i-ar pune la dispoziție așa ceva”, Răducanu a avut o carieră fructuoasă, jucând inclusiv în campionate tari ale Europei precum Primera Division și Bundesliga. Totuși, câteva alegeri greșite și ghinionul au făcut ca finalul carierei să-l găsească pe atacant într-o situație dificilă din punct de vedere financiar, iar în finalul lui 2014 a fost arestat în Mexic, sub acuzația de fraudă bancară. Fostul atacant a surprins în timp ce încerca să retragă bani într-un centru comercial din Cancun folosind, cred anchetatorii, carduri de credit false.
Asupra sa și a unui complice s-a găsit un card de credit al băncii HSBC și alte 60 de carduri posibil false. Potrivit anchetatorilor, ei au retras de la ATM-uri sume de până la 5.000 de pesos (aproximativ 300 de euro).
Marian Aliuță a povestit la ProSport LIVE cum a reacționat Claudiu Răducanu în care fostul său coleg, îngrijorat, l-a sunat să afle dacă și-a rezolvat problemele cu legea. Răducanu n-a vrut să-i ofere niciun detaliu, convins că singurul scop al lui Aliuță era să retransmită informațiile către reprezentanții presei.
„Claudiu… Ce pot să spun. Îmi pare rău de situația lui actuală. Sincer, l-am sunat după problema aceea din Mexic, într-o dimineață. L-am văzut activ pe Facebook și l-am sunat. Era 8:30, 9 și îl întreb. Claudiu, ce faci? Cum ești, bine? Ți-ai rezolvat problema în Mexic?
Zice: „Hai, hai, hai! Gata, că m-am prins, ești cu Cancanul după tine…” Îți dai seama că i-am închis telefonul, i-am zis „Ești prost rău”, în glumă, normal.
După l-am sunat din nou, după două, trei ore. I-am zis „Băi, ești nebun? Eu te sun să văd dacă ești bine și tu mă iei că sunt cu Cancanul. Crezi că dorm cu ei în casă?”. El, cu nebuniile lui, cum îl știm. E un băiat foarte bun, credincios, mergea mereu la biserică. În nebunia lui era un băiat foarte bun și îmi pare rău că a ajuns în situația asta.
Să ai încredere în familie, în soție, să ai un copil cu ea și să te lase pe drumuri… Drumul lui era deja croit de familie, era foarte greu să-l mai schimbăm. Asta s-a întâmplat după perioada Steaua, după ce a jucat prin Spania, Germania, pe final de carieră. […] L-a lăsat pe drumuri. E o situație foarte gravă, i-a luat toți banii munciți de el.
Avea simțul porții. Nu pot să uit faza aia, cu Dinamo parcă. Ratează, își pune tricoul în cap și după revine mingea tot la el. Orice făcea, oricum dădea gol„, a povestit Marian Aliuță la ProSport LIVE.