Ultima dată, Craiova s-a batut la titlu cu Piți pe bancă

Revenirea lui Victor Pițurcă în Bănie a fost salutată frenetic
de suporterii Științei, cărora parcă nu le vine să creadă că Adrian
Mititelu a reușit, în cele din urmă, să-l convingă pe
tehnician.

În ciuda trecutului său puternic legat de Steaua, una dintre
rivalele tradiționale ale Științei, Pițurcă se bucură în acest
moment de o simpatie imensă în Bănie. Motivul pentru care Piți le-a
intrat la inimă oltenilor este simplu: de 15 ani, câți au trecut de
când tehnicianul și-a încheiat precedentul mandat în Bănie,
Universitatea s-a zbătut în mediocritate, trăind cei mai negri ani
din întreaga sa istorie.

Ultima „bătălie”pentru
titlu

Ca și acum, în 1994 Pițurcă l-a înlocuit pe banca Științei pe Aurel
Țicleanu și a plecat cu un puternic handicap, echipa având doar un
punct după primele trei runde. Chiar și așa, Universitatea s-a
bătut la titlu cu Steaua, practic pentru ultima dată în istorie.
Meciul care a anulat șansele la titlu ale oltenilor s-a jucat în
Ghencea. Steaua s-a impus cu 1-0 în etapa a 23-a și s-a distanțat
decisiv în fața Științei. Sezonul memorabil al Universității a fost
completat cu două victorii cu 1-0 în fața lui Dinamo, atât pe teren
propriu, cât și în deplasare.

Catastrofa
post-Piți

După acel sezon de vis, Universitatea a trăit coșmar după coșmar de
15 ani. De atunci, cele mai bune clasări ale oltenilor au fost două
locuri 4, în sezoanele 1995-1996 și 2003-2004. De fiecare dată
însă, Știința nu s-a implicat efectiv în lupta pentru titlu,
terminând sezonul la mare distanță față de campioană. Cel mai
adesea în ultimii 15 ani, Universitatea a încheiat la mijlocul
clasamentului, dar și în subsolul lui de câteva ori, totul
culminând cu retrogradarea din 2005.

Vine și cu
bani?

Surpriza sosirii lui Victor Pițurcă în Bănie este cu atât mai mare
cu cât Adrian Mititelu nu deține banii necesari pentru a acoperi
bugetul solicitat de tehnician. Nu puține voci susțin însă că
Victor Pițurcă va veni în Bănie nu numai cu staff, ci și cu banii
care să scoată clubul din criză. Primul care a lansat această
ipoteză a fost Sorin Cîrțu, iar afirmațiile acestuia sunt întărite
acum și de fostul antrenor, Aurel Țicleanu.

„Piți cred că a venit cu oameni cu bani. Dacă Adrian
Mititelu discuta și cu mine despre problemele financiare, poate îl
ajutam și eu, pentru că și eu cunosc niște oameni cu bani, care ar
fi vrut să investească. Puteam să-l ajut și eu, sunt și eu cineva
în țara asta. Nu am știut că problemele economice sunt atât de
grave. Repet, puteam să ajut”
, a spus Țicleanu la GTV.

83 de goluri a marcat
Universitatea în sezonul 1994-1995, având cel mai bun atac din Liga
I

Linia de clasament a Universității la finalul sezonului
1994-1995

1. Steaua 34 23 8 3 72-25 77
2. Universitatea 34 21 5 8 83-40 68

Lotul Universității, sezonul 1994-1995
– Vodă, Arcanu
– Săndoi, Papură, Zamfir, Mitriță
– Stângă, Buia, S. Cristescu Gabi Popescu, A. Călin, R. Niculescu,
Vasc
– Gane, Ungur, Craioveanu

Publicat: 25 08. 2010, 08:44
Actualizat: 25 08. 2010, 08:48