Ultima dorință a lui Sameș: de pe patul de spital, a trimis vorbă să-i fie chemați toți prietenii la înmormântare

Fostul fotbalist Ștefan Sameș (59 de ani) s-a stins
ieri-dimineață, la Spitalul Militar din Capitală, după șase luni de
suferință. La începutul anului, el a fost diagnosticat cu o tumoare
nazo-faringiană inoperabilă pe care nu a putut-o învinge nici prin
tratamente în străinătate. Apropiații susțin că sfârșitul i-a fost
grăbit și de șocul provocat în februarie, când Steaua l-a dat afară
de la Centrul de copii și juniori, unde a antrenat 12 ani.

„A fost un fotbalist imens și un om incredibil de bun, cu un suflet
nobil. De o jumătate de zi, de când am aflat teribila veste, mă uit
la lacul de lângă casa mea și nu-l văd de lacrimi și de amintiri”.
Cuvintele lui Lajos Sătmăreanu, fost coleg și prieten bun cu Ștefan
Sameș, se rostogolesc prin receptorul telefonului. Nici nu e nevoie
de întrebări, durerea curge cu vorbe rostite sau subînțelese. Când
Sameș și-a simțit sfârșitul aproape, a chemat-o pe soția sa,
Lorena: „Să-l suni pe Lajos. Spune-i că l-am rugat să-i adune pe
toți prietenii să mă conducă pe ultimul drum”. Sătmăreanu îi
respectă dorința: „Sunt convins că Fane a murit cu inima împăcată
și i-a iertat pe toți cei care i-au greșit. Așa era el, credincios
și plin de calm și de bunătate”.

Nu și-a
mai văzut fiul niciodată!

Ștefan Sameș a fost un produs sută la sută al Stelei, dar a debutat
în Divizia A la Universitatea Craiova, unde a ajuns în 1971 la
pachet cu Costică Ștefănescu. Mai târziu, cei doi aveau să țină
spatele echipei naționale. „Când a plecat la Craiova avea doar 19
ani, era prea tânăr pentru Steaua. S-a întors însă după doi ani și
nimeni nu l-a mai scos din echipă”, povestește Sătmăreanu.
Mărturie: 274 de meciuri la Steaua, banderola de căpitan și titlul
de cel mai bun jucător al anului în 1979.

În 1983, Sameș a fost obligat să renunțe la Steaua. „Soția, fiul,
socrul și toată familia acestuia au fugit în Germania. I-au luat
gradele, l-au obligat să plece. A suferit mult”, rememorează
Sătmăreanu. Pe Sameș l-a durut cel mai mult ruptura de fiul său. De
atunci nu l-a mai văzut! „În urmă cu doi-trei ani, de Crăciun, m-am
întâlnit cu Fane. Radia de fericire. Îl sunase Andru, fiul său pe
care nu îl mai văzuse din 1983. De atunci au mai vorbit la telefon,
dar nu s-au văzut. Poate acum…”, explică Vasile Aelenei, și el
fost coleg la Steaua cu Sameș.

S-a operat pe ascuns în urmă cu doi-trei ani

Retras din fotbal în 1989, Sameș a antrenat la Centrul de copii și
juniori al Stelei începând cu 1992. Când sus, când jos, în funcție
de toanele celui ce conducea clubul. În urmă cu doi-trei ani, a
acuzat primele probleme de sănătate: s-a operat pe ascuns, la
coardele vocale. „Așa era el, nu voia să facă un caz din problemele
sale”, spune Sătmăreanu. În februarie 2011, după ce a fost dat
afară de la club, problemele au recidivat. Ajutat de Mirel Rădoi,
care i-a donat 25.000 de dolari, și de Cosmin Olăroiu, Ștefan Sameș
a încercat să se trateze în Austria. Inutil… „Șocul care l-a
suferit atunci când a fost dat afară a fost teribil și sunt convins
că a contat. Dar ce să mai spunem noi, generația 70, când nu sunt
respectați cei din 86? Noi trebuie să tăcem și să așteptăm să
murim”. Concluzia lui Lajos Sătmăreanu taie ca un diamant.

Cea mai frumoasă amintire a mea cu Ștefan este meciul pe care
l-a făcut pe «Wembley», în 1981, 0-0 cu Anglia. Sameș a jucat
dumnezeiește. El și cu Iordache au fost cei mai buni de pe
teren

Vasile Aelenei, fost jucător Steaua

Ștefan a fost un om deosebit și un fotbalist devotat și puternic.
Când trăgea la poartă, făcea mingea țuguiată, precum cea de la
rugby

Marcel Răducanu, fost jucător Steaua

Ștefan
Sameș

Data și locul nașterii: 14 octombrie 1951, la Dobroiești, judetul
Ilfov
Data decesului: 17 iulie 2011
A jucat la: Universitatea Craiova (debut la 28 noiembrie 1971),
Steaua (1973-1982), Farul Constanța, Rapid București, ROVA Roșiori,
Siretul Pașcani
Meciuri în Divizia A: 388 (21 de goluri marcate)
Meciuri în cupele europene: 12 (2 goluri marcate)
Meciuri la națională: 49 (3 goluri marcate)
Antrenor: din 1992 până în 2011

Publicat: 18 07. 2011, 03:00
Actualizat: 18 07. 2011, 03:00