Ultima mutare a Vasluiului!** 6 zile să îl convingă pe Hizo că merită să rămână: el e ivorianul sosit în Moldova
Vasluienii n-au efectuat niciun transfer de marcă iarna aceasta și mizează în continuare pe jucători tineri, de cel mult 19 ani sau pe fotbaliști liberi de contract. Cel mai recent caz este cel al ivorianului Bamba Assmanou Drissa, un mijlocaș central în vârstă de 28 de ani al cărui CV, la prima vedere, nu spune foarte multe lucruri.
Mijlocașul vine din Egipt, de la Telephonat Beni Sweif, echipă pentru care a bifat, în sezonul 2011-2012, 15 apariții și un gol. În plus, înainte de formația egipteană, Bamba a trecut și pe la Volyn Luțk, acolo unde a prins șase meciuri.
Jucătorul născut în Coasta de Fildeș este liber de contract, sezonul acesta nebifând vreun meci la gruparea din Egipt, iar la Vaslui se află momentan în probe. Ca să rămână la echipa „galben-verde”, ivorianul trebuie să-l convingă pe Viorel Hizo până vineri, 22 februarie, când vasluienii vor încheia cantonamentul din Turcia și vor reveni în țară.