ACS Poli Timișoara s-a adresat la TAS pentru anularea unei penalizări de opt puncte dintr-o sancțiune totală de 14 puncte, aplicată de Federația Română de Fotbal din cauza faptului că bănățenii nu au îndeplinit baremul în sezonul 2015-2016. Ionuț Popa s-a declarat nedreptățit în urma deciziei TAS și a acuzat intervenții ale Federației Române de Fotbal la Lausanne, pentru o decizie favorabilă.
Antrenorul timișorenilor a precizat că se teme ca jucătorii săi să nu devină nervoși sâmbătă, în meciul de pe teren propriu cu Concordia Chiajna, iar situația să degenereze: „Aseară am plecat de la stadion mai târziu, m-au reținut un grup de 14-15 suporteri. Discuția m-a bulversat pur și simplu. Ei erau atât de porniți, am auzit atâtea blesteme la adresa FRF. Ne-au spus să călcăm în picioare tot ce e legat de FRF, inclusiv să nu mai participăm în Cupa României. Au vorbit și de mașini sparte ale arbitrilor, dar nu eu nu pot să fiu de acord cu așa ceva. Nu pot să fiu de acord cu această stare, dar, vrând – nevrând, s-a creat o stare de nervozitate. Voi încerca să aplanez această stare, dar e greu când grupul e nemulțumit. FRF a făcut demersuri împotriva noastră, eu consider că nu trebuie să se ajungă la TAS. A fost plătit un avocat bun din România. Le voi spune jucătorilor să se răzbune într-un corect, nu abuziv, cu ambiție și determinare”, a spus Popa în cadrul unei conferințe de presă.
Departamentul Juridic al Federației Române de Fotbal a publicat, vineri, un răspuns oficial în urma declarațiilor lui Ionuț Popa și în privința depunctării clubului ACS Poli Timișoara.
„Federația Română de Fotbal constată cu surprindere și nedumerire că decizia TAS în ceea ce privește situația clubului ACS Poli Timișoara a fost interpretată în mod eronat, iar reacțiile în urma acesteia lezează în mod nedrept imaginea FRF. Declarațiile publice ale antrenorului Ionuț Popa, potrivit cărora suporterii ACS Poli ar dori >, >, proiectează scenarii construite pe false premise. Înainte de a clarifica această situație, dorim să ne declarăm profund împotriva oricăror reacții de acest fel la o decizie a unei instanțe și să descurajăm în totalitate orice atitudine de tipul acesta prin care se aduc prejudicii fenomenului fotbalistic. Federația Română de Fotbal a susținut la TAS regulamentele în vigoare, fără a putea fi acuzată de rea-credință, iar LPF, în calitate de organizator al competiției Liga 1, a fost instituția care a propus atât impunerea unui barem minim de puncte, cât și sancționarea cluburilor care nu îl îndeplinesc, precum și depunctarea clubului”, este comunicatul FRF.
ACS Poli a început sezonul cu o sancțiune de 14 puncte și a obținut pe teren un total de 27 de puncte: 7 victorii, 6 remize, 12 înfrângeri. În prezent, echipa pregătită de Ionuț Popa ocupă locul 13 în clasament, cu 13 puncte, la cinci puncte în fața ultimei clasate ASA Târgu Mureș, care a fost, de asemenea, penalizată cu nouă puncte în acest sezon.
Meciul ACS Poli Timișoara – Concordia Chiajna, în etapa a 26-a din Liga 1, ultima rundă înainte de play-off și play-out, va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER