Horea Timiș, directorul DSP Arad, susține că suporterii ar trebui lăsați să revină pe stadioane, respectănd regulile de distanțare socială. Ba mai mult, acesta a anunțat că, începând cu meciul viitor al celor de la UTA Arad, fanii ar putea veni la stadion să-și susțină echipa în limita a 500 de persoane.
UTA Arad a revenit în Liga 1 după 12 ani de absență din primul eșalon.
Directorul DSP Arad este de părere că suporterii ar trebui lăsați să se întoarcă în treibune pentru bunul mers al activităților economice și sociale. Acesta consideră că fanii pot fi prezenți fără probleme pe stadioane atâta timp cât respectă normele de distanțare impuse de autorități.
„Oricând putem să revenim pe stadion, pentru că am avut o discuție și cred că activitățile economice și sociale trebuie să meargă înainte. Dacă va exista un meci pe stadion, acest meci trebuie făcut în condițiile legislației în vigoare, ca să păstrăm acea prevenție.
Toți suporterii trebuie să fie organizați în așa fel încât să se păstreze distanțarea socială, să poarte mască, să fie termometrizați, și să fie la cel puțin un metru distanță.
Trebuie să mergem mai departe și chiar eu o să mă duc la meci și o să susțin UTA”, a declarat Horea Timiș, la TV Arad.
Întrebat dacă ultrașii lui UTA Arad s-ar putea întoarce pe stadion începând cu următorul meci din Liga 1, pe care „Bătrâna Doamnă” îl va disputa vineri contra celor de la FC Voluntari, directorul DSP Arad a răspuns ferm: „Da, 500 de persoane. După cum am spus, noi suntem de acord cu aceste evenimente și chiar le susținem. Chiar dacă legislația de la București este foarte restrictivă, dacă noi respectăm toate aceste măsuri, și Aradul este unul dintre cele mai civilizate județe din România, trebuie să mergem înainte, să avem manifestări sportive și culturale. Dacă respectăm regulile, nu trebuie să avem probleme”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER