George Țucudean a anunțat când revine pe teren: „De atunci îmi reiau activitatea”
George Țucudean va urmări meciul CFR – Craiova din tribune, atacantul de 28 de ani fiind în repaus din cauza unor probleme avute la nivelul cordului.
„E ceva deosebit să mă întâlnesc cu suporterii. Mă simt bine, sper ca această perioadă să treacă cât mai repede și din decembrie să-mi reiau activitatea. Poate am pus un kilogram, dar nu e o problemă. Am avut o perioadă de repaus total, acum încep să reintru în treabă. Îmi e dor de fotbal.
Din sufragerie, fotbalul e ușor, dar îmi doresc să revin cât mai repede pe teren. Am mai făcut controale, iar din cantonamentul din Spania voi reveni (n.red. – în iarnă).
Sper că CFR va fi din nou campioană, cu siguranță vom reuși să facem meciuri bune și să câștigăm. Ne luptăm la titlu cu FCSB, Craiova, Viitorul, chiar și cu Dinamo, ați văzut că cei de acolo au început să câștige”, a declarat George Țucudean, conform gsp.ro.
„Ne este dor de George, sunt sigur și lui îi este de noi. Sperăm ca în curând să se alăture echipei”, a spus Bogdan Mara, oficial al CFR-ului, la Digi Sport, înaintea meciului cu oltenii.
În luna martie, Țucudean a ratat meciul dintre Viitorul și CFR Cluj din playoff. Ardelenii s-au impus cu 1-0, fără să se poată baza pe serviciile sale. Inițial s-a spus că atacantul are o problemă musculară, dar ulterior s-a descoperit că are probleme la inimă. El a moștenit de la tatăl său sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW), cel care l-a obligat pe Marius Țucudean să pună ghetele în cui în anul 1994, la doar 27 de ani. De altfel, atacantul a și fost supus unor intervenții chirurgicale. La începutul lui septembrie, George și-a întrerupt activitatea în fotbal.