LPF a anunțat când joacă Dinamo restanța cu Viitorul! Programul etapei a 14-a play-out-ului Ligii 1
Etapa 14, ultima a play-out-ului Ligii 1, a fost programată, miercuri, de la ora 17.00, anunță Liga Profesionistă de Fotbal.
Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport.
Iată programul etapei 14 a play-out-ului Ligii 1
- Miercuri, 5 august, ora 17.00
- Dinamo – FC Viitorul
- Sepsi OSK – Academica
- FC Hermannstadt – Politehnica Iași
- Chindia – FC Voluntari
FRF a anunţat că barajul pentru menţinerea / promovarea în Liga 1, între ocupanta locului 12 din prima divizie, Poli Iaşi, şi ocupanta poziției a treia din Liga 2, CS Mioveni, se va disputa la 9 şi 12 august, fapt ce face ca Dinamo să nu mai poată disputa toate restanțele, decalate din cauza cazurilor de coronavirus din lot. În aceste condiții, roș-albii sunt condamnați să retrogradeze și se revoltă: „Ne-ați condamnat deja? Ne cerem ultimul drept înaintea ghilotinei: Lăsați-ne să ne câștigăm salvarea”.
Dănciulescu cere dreptate pentru Dinamo: „N-ar trebui să retrogradeze nimeni! Totul este împotriva noastră!”
„Așteptăm o decizie a LPF în cursul zilei de azi. Din ce văd, nu se va termina pe teren campionatul. Nu va prima meritul sportiv. N-ar trebui să retrogradeze nimeni. Așa ar fi corect. Totul este împotriva noastră, și FRF, și arbitrajele. Fiecare DSP a judecat altfel, n-a fost o linie clară. Noi am avut un magazioner și am intrat toți în carantină, la alții nu a fost la fel. Au jucat”, a spus Ionel Dănciulescu la ProSport Live.