ULTIMA ORĂ | Ministrul Ionuț Stroe, anunț despre reluarea Ligii 1. „Se va întâmpla după 15 mai!”

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a oferit noi detalii despre reluarea competițiilor sportive din România.

Acesta susține că sunt șanse ca sportivii să își poată relua antrenamentele după 15 mai, dar doar în anumite condiții. Ionuț Stroe și angajații de la Ministerul Tineretului și Sportului sunt în căutarea unei soluții pentru ca Liga 1 să se reia cât mai repede după pandemia de Covid-19, iar în prezent încearcă să ia exemplu din străinătate.

Ministrul Ionuț Stroe a anunțat că Liga 1 se poate relua după 15 mai

”Prioritatea noastră este siguranța publică. Până în momentul de față nu există nicio decizie. Suntem departe de a avea o soluție și a avea un cadru legal pentru a se relua competițiile. Trebuie să studiem cu cei de la Ministerul Sănătății soluțiile pentru a se relua competițiile.

Lucrăm la o reluare a comeptițiilor sportive, la reluarea antrenamentelor. Tot ce se va face în sport o să fie într-un cadru specific pentru ca sportivii să fie protejați. Probabil se va întâmpla după 15 mai. Avem modele la care lucrăm, avem modele din străinătate și căutăm cea mai bună soluție pentru toată lumea.

Nu aș vrea să avansez niște scenarii. Când o să avem soluția perfect adaptată o să o avansăm public. Tot ce s-a speculat în spațiul public sunt doar opinii optimiste, dar autoritățile trebuie să valideze”, a spus Ionuț Stroe pentru Digi 24.

Publicat: 27 04. 2020, 09:20