Narcis Răducan (44 de ani) cere măsuri dure împotriva suporterilor care au făcut scandal în derby-ul FCSB – Dinamo. Florinel Coman (21 de ani) și arbitrul Istvan Kovacs au fost luați la țintă de fanii „câinilor”, care au înjurat cu tentă rasistă și au aruncat cu obiecte din peluza în care au stat în timpul meciului.
Oficialul FCSB cere ca FRF să respecte regulamentele și să-i pedepsească pe cei implicați în incidentele din timpul partidei. În plus, chiar și arbitrul Istvan Kovacs a fost jignit de ultrași cu scandări xenofobe. „Păi nu ştiu cum li se va părea celor care trebuie să decidă în legătură cu aceste strigări. Dacă sărim în sus când se întâmplă sau nu între doi jucători, ce ne facem când mii de oameni strigă asupra unui jucător de echipă naţională. Eu aştept să văd care e poziţia FRF.
Eu nu mă aştept la nimic, ci să se respecte regulementele, să ne respectăm valorile. Iar Coman e jucător de echipa naţională şi e unul dintre marile talente ale acestei ţări din ultimii ani.
Nu mi se pare OK. Sigur că el nu este afectat, pentru că e un jucător puternic şi fizic şi mental, a făcut o partidă extraordinară, are un viitor foarte frumos”, a precizat Narcis Răducan la final, conform DigiSport.
În prima repriză a meciului FCSB – Dinamo, partida a fost întreruptă de Istvan Kovacs din cauză că fanii lui Dinamo aruncau cu obiecte în Florinel Coman în timp ce acesta se chinuia să execute un corner. Ultrașii lui Dinamo au imitat și sunetele unei maimuțe în încercarea de a-l batjocori pe „Mbappe” Coman. După 10 minute, meciul a fost reluat, dar injuriile și comportamentul xenofob au continuat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER