ULTIMA ORĂ‚: Se întărește Steaua de la Napoli? Ce scrie presa din Italia

Steaua caută întăriri pentru Liga Campionilor, iar unul dintre fotbaliștii care ar putea veni este Marco Donadel (foto în alb), de la Napoli
-Reghecampf nu e mulțumit de faptul că cei din Liga I cer prea mulți bani și este gata să se orienteze spre propunerile primite din străinătate

Informația a fost lansată de site-ul pianetazzurro.it. Jurnaliștii italieni susțin că oficialii lui Napoli vor încerca în următoarele ore să scape de câțiva jucători, după campania spectaculoasă de achiziții din această vară.

Unul dintre jucătorii aflați pe listă este Marco Donadel, mijlocaș central clasic. Acesta are 30 de ani, iar vârful de carieră l-a atins la Fiorentina, pentru care a jucat din 2005 până în 2011, când a ajuns la Napoli. Aici a fost însă scos din ritm de câteva accidentări grave și până acum a prins doar 4 jocuri.

Dondadel a fost crescut la juniorii lui AC Milan și are o prezență și pentru echipa mare. „Diavolul milanez” l-a împrumutat însă la Lecce, Parma și Sampdoria, iar în 2005 l-a cedat definitiv la Fiorentina. Interesant este că Donadel a fost considerat una dintre marile speranțe ale fotbalului italian și are selecții pentru toate naționalele de copii și juniori.

Informația cum că Napoli caută să se despartă de el este confirmată și de site-ul soccermagazine.it. Acesta susține însă că situația în care sunt puși oficialii clubului italian este una delicată, deoarece Donadel câștigă un milion de euro pe sezon. Nu este însă exclus ca Steaua să încerce varianta împrumutului, dacă Napoli ar accepta să-i plătească o mare parte din salariu. Aceeași soluție a fost folosită și la împrumutul lui Piovaccari de la Sampdoria.


1.3 milioane de euro este cota lui Donadel pe transfermarkt.de


 

Publicat: 01 09. 2013, 20:13
Actualizat: 01 09. 2013, 20:14