Adrian Petre (21 de ani) e o dorință a lui Gigi Becali (61 de ani) la FCSB. Atacantul naționalei U21 a României este pe lista latifundiarului din Pipera de mai mult timp, dar se pare că a activat noi negocieri pentru transferul vârfului crescut de UTA. Petre e unul dintre golgheterii lui Esbjerg, în Danemarca.
Esbjerg l-a transferat pe Adrian Petre în 2017, după ce atacantul a impresionat primul numărul mare de goluri marcate la UTA, în Liga a 2-a din România. Și FCSB l-a vrut pe Adrian Petre, și se pare că vârful de atac este dorit în continuare de Gigi Becali. Anunțul a fost făcut chiar din interiorul formației daneze.
”Nu o să vă spun de la cine am auzit (n.r. despre interesul FCSB-ului pentru Adrian Petre). Dacă cineva ne-a contactat, facem totul cu o discreţie completă. Când ai un golgheter există întotdeauna întrebări despre el, din când în când. Ar fi fost ciudat să nu existe şi despre Petre. Este un golgheter, s-a descurcat bine la noi şi la naţionala ed tineret. Suntem foarte fericiţi că-l vom avea pe Petre încă doi ani (contractul este până în 2021), dar, la preţul corect, totul este de vânzare în lumea asta”, a declarat Jimmi Nagel Jacobsen, directorul sportiv al lui Esbjerg.
Gigi Becali a vrut şi în vară să-l transfere pe Adrian Petre, însă cei de la Esbjerg au cerut atunci trei milioane de euro, sumă pe care a considerat-o mult prea mare. Recent, Narcis Răducan a recunoscută şi Adrian Petre este în continuare o ţintă pe FCSB, dar depinde de preţ.
În acest sezon, Adrian Petre a marcat de cinci ori în 12 meciuri jucate la Esbjerg în Danemarca, în 719 minute strânse în actualul sezon. De la momentul transferului în Danemarca, Petre a înscris de 29 de ori și a livrat șase pase de gol, într-un total de 75 de meciuri.
1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Adrian Petre, conform Transfermarkt
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER