Finanțatorul FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat, joi, că ia în calcul varianta schimbării antrenorului în cazul în care gruparea botoșăneană pierde la Cluj, cu CFR, în etapa a IX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Dacă pierdem cu CFR Cluj s-ar putea să schimbăm antrenorul. Noi dacă luăm bătaie la Cluj și ne bate și Chiajna, la anul jucăm la Brăila și la Suceava! Poate părea imposibil, dar trebuie să luăm în calcul tot. Simt că relația dintre Leo și echipă nu e așa cum a fost. Nu știu ce se întâmplă, e așa, o angoasă, care e treaba antrenorului să o rezolve. Și sper să o facă repede„, a spus Valeriu Iftime.
Patronul echipei botoșănene a precizat că este nemulțumit de mai mulți jucători: „Avem jucători mai fotbaliști decât am avut anul trecut și totuși rezultatele nu sunt pe măsură. N-am ce le reproșa lui Cabrera, Vașvari, Cucu, Miron sau Acsinte, dar sunt o serie de jucători care m-au dezamăgit. Dan Roman și Hadnagy sunt sub așteptări. Brata face un meci bun și trei proaste. Martinus e în lumea viselor. Batin face efort, dar parcă e blocat în propria socoteală. Aștept mai mult de la Scott Robertson, de la Bordeianu.”
Partida CFR Cluj – FC Botoșani, din etapa a IX-a a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 21.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER