Ultimatum pentru Dorinel!** Variantă surpriză la Galați: Oțelul, în Europa cu antrenor din liga a doua?
Oțelul ar putea juca în grupele Ligii Campionilor fără
antrenorul cu care a câștigat campionatul! Deși Dorinel Munteanu și
președintele Stan declarau că se vor înțelege în cinci minute
pentru noul contract, se pare că lucrurile nu stau deloc așa.
Dorinel a avut un salariu ca de echipă mică la Oțelul, 120.000 de
euro pe an, și vrea acum, după performanța obținută, o triplare a
acestei sume, plus o garanție că își va primi tot contractul dacă
va fi dat afară. Cerința antrenorului e considerată exagerată de
conducerea clubului de la Dunăre, care i-a făcut ieri o ofertă
scrisă lui Munteanu, se pare de 180.000 de euro pe sezon, pentru
doi ani, plus bonusuri de performanță. În plus, există și un termen
pentru răspuns. Tehnicianul trebuie să spună dacă este de acord sau
nu în maximum 48 de ore, adică până miercuri după-amiază! Altfel,
președintele Marius Stan va fi nevoit să anunțe un nou antrenor,
pentru că echipa se va reuni foarte repede, pe 10 iunie, și e
nevoie de un program clar de pregătire.
„Nu mi-e teamă de nimic, orice s-ar întâmpla. La Galați, toți
antrenorii au făcut și vor face treabă”, afirmă Stan, care este
deranjat de pretențiile lui Dorinel, considerate „de Bundesliga”,
dar și de faptul că antrenorul discută despre noul contract prin
agentul său!
Soluția
Viorel Tănase
Dacă Dorinel Munteanu va refuza oferta făcută de gălățeni, aceștia
au pregătită o variantă de rezervă. Este vorba despre Viorel
Tănase, fost jucător important al clubului între 1988 și 2003, el
purtând chiar banderola de căpitan o bună perioadă. Tănase este
acum antrenor la divizionara secundă Dunărea Galați, cu care a
terminat pe locul 5 în Seria I, munca sa fiind apreciată în orașul
de la Dunăre.
Noi i-am făcut lui Dorinel o ofertă corectă pentru
vremurile noastre și pentru un club ca Oțelul. Așteptăm decizia
lui!
Marius Stan, președinte Oțelul