Ultimatum pentru Marinos Ouzounidis de la primul meci al sezonului. Grecul ia Supercupa sau pleacă de la Universitatea Craiova! |  EXCLUSIV

Ultimatum pentru Marinos Ouzounidis de la primul meci al sezonului. Grecul ia Supercupa sau pleacă de la Universitatea Craiova! |  EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nemulţumirile legate de antrenorul Marinos Ouzounidis îi bântuie nu numai pe suporterii Universităţii Craiova, ci şi pe oficialii grupării din Bănie. Grecul are ultimatum încă de la primul meci al sezonului: câştigă Supercupa sau îşi face bagajele!

Însă adjudecarea trofeului nu i-ar prelungi cu mult şederea grecului în Bănie. Câştigarea Supercupei şi trecerea a cel puţin două tururi în preliminariile Conference League sunt obiective esenţiale pentru Ouzounidis, evident, însoţite de un început convingător de campionat.

Faţă de alte sezoane, Universitatea are un lot complet, cel puţin numeric, încă din perioada de pregătire, aşa că nu mai sunt tolerate eşecuri, cu atât mai puţin umilinţe precum cea de anul trecut, din Europa League. Numai că modul cum se prezintă juveţii la cinci luni de la sosirea grecului este mult sub aşteptări. Din această cauză, relaţia dintre Ouzunidis şi conducerea clubului este glacială, grecul nu mai are suportul finanţatorului Mihai Rotaru.

Ultimatum pentru Marinos Ouzounidis de la primul meci al sezonului. Grecul ia Supercupa sau pleacă de la Universitatea Craiova!

De când s-a întors în Bănie, antrenorul de 52 de ani nu a oferit nicio declaraţie, pentru mass-media sau pentru site-ul oficial al clubului: la reunirea lotului, la plecarea în stagiul de pregătire, pe parcursul cantonamentului, la finalul meciurilor amicale.

Marinos Ouzounidis mai are încă un an de contract, dar rezultatele sunt sub aşteptări, iar jocul dezamăgeşte crunt. Din echipa ofensivă din sezoanele trecute, care-şi domina adversarii, care făcea spectacol în multe ocazii, Craiova s-a transformat într-o formaţie neatractivă, care se cantonează în apărare, care se adună cu 11 jucători în spatele mingii, dar nici măcar cu această strategie nu reuşeşte să câştige, pe stil Dan Petrescu.

Cupa României a salvat sezonul trecut şi i-a salvat totodată postul lui Ouzounidis, dar şi acest trofeu a fost obţinut cu mari emoţii, deşi traseul părea facil. În semifinale, Universitatea a depăşit o echipă din play-out-ul Ligii a II-a, Viitorul Pandurii, iar în finală s-a chinuit teribil, fiind condusă în prelungiri de Astra, o echipă retrogradată, şi numai inspiraţia lui Nistor a făcut ca oltenii să nu piardă trofeul într-un mod ruşinos. De altfel, la 2-1 pentru Astra, fanii olteni au izbucnit pe „Ilie Oană”, scandând „Cupa dacă nu o luaţi, de la Ştiinţa să plecaţi!”.

Rezultate sub aşteptări, joc dezamăgitor

În play-off-ul Ligii I, Craiova a câştigat numai 3 puncte din 18 cu formaţiile pe care le-a depăşit în ierarhia finală, Sepsi, Clinceni şi Botoşani. În aceste condiţii, oltenii au fost foarte aproape să piardă şi locul 3, în favoarea lui Sepsi, reuşind un succes chinuit, 1-0, cu echipa de juniori a FCSB, după ce Gigi Becali şi-a trimis titularii în vacanţă.

La ultimul meci din campionatul trecut, primul joc cu suporteri în tribune după mai mult de un an, alb-albaştrii au fost huiduiţi copios pentru jocul prestat, Clinceniul fiind echipa mai bună la meciul de pe „Ion Oblemenco”, încheiat 0-0. O altă problemă a lui Ouzounidis este legată de distribuţia unor jucători pe posturi inedite, experimente de neînţeles ale grecului, semn că acesta nu-şi cunoaşte în detaliu lotul, nu este conştient de calităţile jucătorilor.

Astfel, dacă în meciurile oficiale i-am văzut pe Cicâldău atacant stânga, pe Căpăţână şi Bic folosiţi ca fundaşi dreapta, în amicalele din Austria, Marinos Ouzounidis a surprins cu Dan Nistor poziţionat vârf de atac, iar Ştefan Vlădoiu utilizat atacant dreapta! De asemenea, deşi Matteo Fedele este plasat în spatele atacanţilor, în loc să fie distribuit în faţa apărării.

Şi unii jucători sunt pe „lista neagră”

Nici în stagiul de vară nu s-a constatat un upgrade la formaţia din Bănie. În amicalele din Austria, Craiova a fost ciuca bătăilor, dar nu neapărat rezultatele au constituit decepţia, ci faptul că Ouzounidis nu a reuşit să imprime un stil de joc coerent, exprimarea juveţilor fiind una modestă, haotică, fără orizont, chiar penibilă pe alocuri, în special împotriva rezervelor lui Olympiacos Pireu.

De asemenea, jucătorii importanţi ai Universităţii Craiova, în special Alexandru Cicâldău sau lvir Koljic, sunt ieşiţi din formă. De altfel, nu numai postul lui Ouzounidis este în pericol, dar şi anumiţi jucători care nu au dat satisfacţie sunt pe „lista neagră”. Astfel, Vătăjelu, Bic, Fedele, Gustavo, Mateiu, Mamut, Căpăţână sau Câmpanu nu sunt numai ţintele contestărilor suporterilor pe reţelele de socializare, ci şi jucători cărora nu le va mai fi tolerată lipsa de formă ori de implicare.

 

 

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×