Ultimele detalii despre starea lui Bancu și despre posibilele transferuri ale lui Cernat și Teixeira. Cârțu vrea să ia Steaua titlul

Sorin Cârțu a comentat decizia TAS prin care CFR Cluj și-a primit punctele înapoi, exprimându-și satisfacția, chiar dacă șansele Craiovei de a prinde locul 3 s-au micșorat. „Mă bucur pentru ei, au câștigat punctele pe teren, dar și pentru că am antrenat CFR-ul și am mâncat o pâine albă acolo, cât și pentru ceea ce au făcut în fotbalul românesc, prin stadionul construit și prezențele în Champions League. Sigur, prin această decizie avem șanse mai mici la locul 3, dar nu din cauza aceasta am pierdut noi podiumul, ci fiindcă am pierdut acasă punctele cu Brașovul și Iașiul. Oricum, mai putem prinde locul 3, mă aștept ca Rapid să facă un meci demn de Champions League în deplasare cu CFR, fiindcă mai au șanse să se salveze”.

Bancu va reveni pe teren după 6 luni

Cârțu spune că meciul de la Piatra Neamț este unul dificil, fiindcă statutul de favorită crează o presiune pe echipă. „Țintim victoria. Este un meci greu, pentru că avem numai de pierdut. Dacă batem, toată lumea spune că era normal să ne impunem, iar orice alt rezultat este privit ca o rușine, ținând cont că echipa gazdă este deja retrogradată”.

Pentru meciul de la Piatra Neamț, Cârțu și Săndoi nu vor conta pe Bawab, suspendat, Dumitraș, operat de menisc, iar Briceag a suferit și el o accidentare de ultim moment și nu a fost inclus în lot. În schimb, va reintra Nicușor Bancu, după accidentarea suferită în toamnă. „Aștept acest moment de foarte mult timp. Pentru mine au trecut foarte greu aceste 6 luni, dar toată lumea m-a susținut și mă bucur că acum sunt bine și pot juca din nou pentru Universitatea. Am evoluat deja la echipa a doua, chiar un meci întreg, în Cupa României, am și marcat. Pot spune că nu mai am teamă de competiție, dar nu știu cum va fi atunci când voi juca din nou într-un meci oficial în Liga I”, a declarat mijlocașul care nu a mai jucat pentru Craiova o partidă oficială din luna noiembrie, de când Șeroni l-a accidentat grav în optimile Cupei României.

Cernat și Teixeira nu sunt ofertați de Craiova

Antrenorul susține că echipa din Bănie nu intră în competiția pentru transferul lui Teixeira sau Cernat și că se așteaptă la 3 implanturi în primul 11 în perioada de vară. „Știm ce ce trebuie, ce posturi ne-au durut în acest retur și acolo am vrea să umblăm. În principal, atacul și linia mediană trebuie întărite. Îmi plac Cernat și Teixeira, dar nu purtăm discuții cu ei, fiindcă am văzut interesul altor cluburi și nu vrem să licităm. Ne dorim să aducem trei jucători și să ne păstrăm nucleul actual, fiindcă sezonul viitor va fi destul de încins, cu luptă pentru play-off. Să vedem care va fi situația lui Ferfelea, care mai are un an de contract și trebuie să rezolve problema cu clubul, el ar putea chiar reveni la echipă, nu am avut nimic împotriva lui”.

Cârțu speră ca echipa să revină cât mai repede pe „Ion Oblemenco”: „Dacă se va munci și la construcție în ritmul în care se face demolarea, atunci sunt șanse mari să se inaugureze stadionul în termenul preconizat”.

„Sorinaccio” vrea ca Steaua să ia titlul

Tehnicianul Craiovei are o favorită diferită la titlu față de cea a microbiștilor din Bănie, care și-ar dori ca Steaua să piardă campionatul în disputa cu ASA: „Mi-aș dori ca Steaua să ia campionatul, am ținut cu ei în copilărie, dar și pentru că am fost antrenor acolo”.

Publicat: 23 05. 2015, 10:26
Actualizat: 23 05. 2015, 10:27