Ultimii mohicani ai sfertului de Cupă UEFA
Sezonul 2005-2006 va rămâne cu siguranță în memoria fanilor alb-vișinii. „Dream team-ul” pregătit atunci de Răzvan Lucescu reușea să câștige Cupa României după patru ani de secetă, dar și să ajungă în premieră în sferturile Cupei UEFA.
Fără jucători cu nume pe plan internațional și cu un buget care, după spusele patronului de-atunci, George Copos, era „incomparabil mai mic decât al adversarelor”, Rapid a îngenuncheat rând pe rând nume cu greutate, precum Feyenoord, Rennes, PAOK, Șahtior, Hertha Berlin sau Hamburg.
Paradoxal, după ce Lucescu jr a părăsit echipa din Grant, vișiniii nu s-au mai „lipit” de vreun trofeu. Mai mult, jucători emblematici au început să părăsească Rapidul, actuala conducere nefiind dispusă să mai țină
Ultimele exemple în acest sens, Emil Dică și Lucian Burdujan, care nu au făcut deplasarea în Elveția sub pretextul că au refuzat să-și prelungească contractele. Însă niciunul dintre ei nu a fost chemat la discuții de șefii „feroviarilor” în ultima perioadă. Singurii fotbaliști care încă „rezistă” în Grant sunt portarul Dani Coman, fundașii Marius Constantin și Vasile Maftei, dar și mijlocașul Nicolae Grigore.
Â