Ultimul an pentru Corpodean!** „Mă voi retrage în 2010!”

Arbitrul român, Sorin Corpodean, a declarat că se va retrage din activitate în anul 2010, considerând totuși că putea face mai mult pentru cavalerii fluierului din România.

"În 2010 voi renunța deoarece limita de vârstă este de 45 de ani. Eu îmi doresc să continui în arbitrajul românesc, dar mai e până atunci.Am totuși un regret, că nu am ajuns la un nivel de performanță mai bun. Am ajuns la 44 de ani și consider că puteam să fac mai multe pentru arbitrajul românesc", afirma Sorin Corpodean.

Sorin Corpodean l-a egalat pe Nicolae Rainea în clasamentul arbitrilor cu cele mai multe meciuri în Liga 1. Cu toate acestea, controversatul personaj spune că nu se poate compara cu Nicolae Rainea.

"Deși am același număr de meciuri ca și dânsul, el face cât toți arbitrii la un loc. Nu se poate compara niciodată cu cineva din arbitrajul românesc. A participat la trei Campionate Mondiale, o finală de Campionat European. Este doar o statistică pentru campionatul national", a spus Corpodean pentru Newsin citat de sptfm.

Publicat: 15 03. 2009, 12:30
Actualizat: 15 03. 2009, 14:49