Ultimul asalt? Italienii vor face săptămâna viitoare o nouă ofertă pentru un jucător de națională! Precedenta încercare, respinsă: „Era jignitoare”

Bologna l-a achiziționat pe Denis Alibec, dar mai vrea un român. Italienii nu au renunțat la ideea de a-l achiziționa pe Gicu Grozav, iar săptămâna viitoare vor purta o nouă rundă de negocieri cu Petrolul.

Potrivit tuttomercatoweb.it, Bologna va lua din nou legătura cu trupa ploieșteană marți și speră ca de această dată să aibă mai mult succes în discuțiile cu oficialii „Lupilor”.

Interesul italienilor pentru Grozav este unul mai vechi, ultima ofertă fiind de 500.000 de euro pentru un împrumut și alte 2,5 milioane dacă jucătorul dă randament și demonstrează că merită un transfer definitiv.

Oficialii Petrolului nu au fost deloc încântați de cifrele înaintate de Bologna:  „Oferta făcută de Bologna pentru club era jignitoare și asta a fost și părerea lui Grozav. Altfel, jucătorul era mulțumit de condițiile oferite de italieni. Ce am cerut noi este suma de 500.000 de euro pentru un împrumut pe un an și o duzină de pizza. Este foame mare la noi! Altă ofertă concretă pentru Grozav nu mai avem în acest moment. Sunt 50-50 la sută șanse să plece sau să rămână, așa cum sunt și în cazul lui Bokila”, a declarat Dan Capă în urmă cu câteva zile.

12 selecții și trei goluri a reușit Grozav în tricoul echipei naționale

AICI SE AFIȘEAZĂ‚ REZULTATELE DE LA BAC
 

Publicat: 07 07. 2013, 11:28
Actualizat: 07 07. 2013, 11:59