Ultimul atac la adresa lui Reghe:** „Dacă nu era Concordia în Liga 1, nu se mai vedea în viața lui la televizor!”
Conflictul dintre antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, și Mircea Minea, primarul comunei Chiaja, locul unde Reghe a antrenat în returul ediției 2011-2012, este la cote maxime. Cei doi și-au reproșat mai multe lucruri, cea mai arzătoare problemă fiind banii pe care Reghecampf i-ar avea de încasat pentru că a salvat echipa de la retrogradare.
După ce Reghecampf a lansat mai multe acuzații în cadrul unei conferințe de presă, Mircea Minea a răspuns acuzelor.
„E ultima oară când îi mai dau o replică lui Reghe prin intermediul presei. Deși nu a fost întrebat, a dorit să îmi transmită niște lucruri. Vreau să fac anumite lămuriri. A spus că nu i-am dat niciun ban Anei Maria Prodan. Cum să-i dau bani dacă nu am avut niciun contract semnat cu ea? Vroia să îi dau bani la negru? Trebuia să îi dea Reghe din salariul lui, că pe el a venit să îl ajute să își facă o carieră de antrenor, nu pe mine.
A zis că Ana Maria mi-a făcut publicitate, că a vorbit de mine pe unde s-a dus. Să fim serioși, dacă nu era Concordia în Liga 1 nu se mai vedeau cei doi la televizor în viața lor. Ei mi-au făcut mie publicitate sau eu că l-am numit antrenor?
Aveam de gând să o primesc la meciul cu Chiajna cu un buchet de flori, dar ea nici nu a avut tupeu să vină la meci. Reghe a spus că i-am cerut să-l dea afară pe Adi Popa. Recunosc, este adevărat însă din moment ce i-am dat mână liberă, i-am spus să dea afară orice jucător, nu doar pe Adi Popa.
A spus că trebuie să îi dau 10% din transferul lui Adi Popa. Corect, îi dădeam, dar doar dacă rămânea antrenor la Chiajna.
A spus că trebuia să le dau 5 salarii la jucători. Clubul ăsta are un CA, iar dacă s-a decis că trebuie să premiem jucătorii în funcție de randament și de minutele jucate, Reghe ce ar fi vrut? Să le dăm 5 salarii și la ăia care au dormit pe teren?”, a spus Mircea Minea pentru ProSport.