Giani Kiriță a acceptat ieri un dialog cu ProSport pentru a clarifica situația revenirii sale la Dinamo. Fostul căpitan din „Groapă” tocmai își lua băiatul de la antrenamente, junior la un club privat de fotbal și a făcut o pauză de o jumătate de oră pentru a explica pe larg controversa stârnită în ultimele săptămâni.
Giani, ce s-a întâmplat de n-ai mai ajuns la Dinamo? Vreau să fie clar de la început. Accept să dau acest interviu pentru toți suporterii lui Dinamo. M-am săturat să mă oprească lumea pe stradă să mă întrebe dacă mă întorc. Am dorit să revin la Dinamo, dar n-am cerut vreo garanție să joc. Am vrut șansa mea, să mă antrenez și poate jucam, poate nu. Sincer, mi-era dor să am suporterii în spate.
Consideri că ai fost tratat nedrept? Eu am făcut multe pentru echipa asta! Cornel Dinu m-a învățat ce înseamnă Dinamo și nu am trădat niciodată culorile. Mi-ar fi plăcut și mie să fiu tratat cum am văzut într-un interviu la Sport.ro că-l tratează rapidiștii pe Pancu. Lui i s-a dat o șansă și a confirmat-o.
Cu cine ai vorbit de la Dinamo? Am discutat cu Ciobi și el mi-a zis: «Nu știu dacă o să joci!». I-am spus că vreau doar să am șansa mea și dacă o să pot, să joc. Îmi asumam și responsabilitatea să nu intru niciun minut, pentru că dacă simțeam că nu mai pot să ajut Dinamo cu nimic, îmi luam geanta și plecam. Când ai vorbit cu Liviu Ciobotariu? Acum câteva zile, chiar înainte să plece ei în cantonament. Atunci mi-a zis «Bine, Giani!», dar nu a mai dat niciun semn, n-a avut tăria să-mi zică dacă e albă sau neagră. Singurul care m-a dorit a fost Cristi (n.r. – Borcea)!
„Nu vreau bani. dacă mă tai, vezi alb-roșu”
Dar cu Nicolae Badea ai discutat? O singură dată, dar înainte de Crăciun. Mi-a spus să ne întâlnim apoi, dar nu s-a mai întâmplat nici asta. Nu știu de ce. Aș mai vrea însă să spun ceva…
Ce anume? Gândul meu era să refac legătura dintre fani și echipă, pentru că e tristă situația. Și din acest motiv dau și interviul ăsta, nu vreau scandal, dar îmi doresc să afle tot suporterul că mi-ar fi plăcut să mă bat pentru el.
Și acum ce-o să faci, ai alte variante din Liga I? Sincer, nici nu știu, o să mai aștept, pentru că eu ca să joc am nevoie de o motivație. Și tocmai de-asta simt un regret mare, pentru că știu ce pot, nu sunt vreun dinozaur sau vreunul fugit din cimitirul elefanților. Chiar voiam să te întreb dacă și vârsta a fost un impediment… Am văzut că s-a tot comentat că am 34 de ani, dar eu mă simt stare. În plus, pe la Dinamo au trecut în ultimii ani toți marțafoii, și nu mă refer la jucătorii de acum, Eu chiar nu avea dreptul la o șansă, la câte a făcut pentru clubul ăsta? E tragic! Jucătorii tineri trebuie să învețe ceva din ce mi se întâmplă. Și încă ceva…
Te rog, zi… Vreau să fie clar că în toate discuțiile pe care le-am avut, eu nu am cerut niciun leu. Am această echipă în sufletul meu, la fel și pe suporterii ei și nu m-au interesat banii. Spun toate astea ca să își dea seama lumea ce dezamăgire trăiesc, pentru că dacă mă tai, vezi alb-roșu.
5 trofee a câștigat Kiriță cu Dinamo: două titluri (2000, 2002) și trei cupe ale României (2000, 2001, 2003)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER