Ultimul dans al lui Alexandru Tudor! Aproape 400 de partide în Liga 1 și un ultim meci de senzație. Reacția de la final, cum a ajuns lider de galerie pe „San Paolo”, invitat la Trinitas TV + singurul banc pe care l-a spus vreodată: „Trei arbitri la o masă…”

Redactor:
Daniel Anghel
Ultimul dans al lui Alexandru Tudor! Aproape 400 de partide în Liga 1 și un ultim meci de senzație. Reacția de la final, cum a ajuns lider de galerie pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul dintre Concordia Chiajna și Poli Iași, câștigat cu 6-3 de moldoveni, a avut o semnificație aparte pentru fotbalul românesc. Alexandru Tudor (47 de ani) a condus pentru ultima oară un meci în Liga 1 Betano, pe o ninsoare abundentă, la Chiajna.

Cel poreclit „Brad Pitt” are nu mai puțin de 381 de partide și 21 de sezoane în „palmares” în Liga 1, primul său meci din carieră fiind U CraiovaU Cluj, pe 15 mai 1999. Oltenii au câștigat atunci, scor 4-1.

„Am un sentiment de mulțumire. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot. Să-mi închei cariera cu un asemenea meci, pe o asemenea vreme, e un dar de la Dumnezeu. Le mulțumesc tuturor celor alături de care am lucrat până acum. Când vezi atâtea goluri chiar te bucuri. În clipa asta trebuie să am sentimentul ăsta de bucurie și mulțumire. Am avut prilejul să arbitrez săptămâna trecută primul meci al unor copii de 7-8 ani. Rețin privirile celor mici. Avem un foarte mare impact asupra lor: noi, antrenori… Voi arbitra un meci de old-boys în weekend, cariera reîncepe”, a spus Alexandru Tudor, la finalul partidei Concordia Chijna – Poli Iași, scor 3-6.

De asemenea, Alexandru Tudor a fost arbitru FIFA timp de 15 ani, între 2001 și 2016, debutând în Liga Campionilor în sezonul 2003-2004, într-un meci în cadrul turul al doilea al preliminariilor, între Copenhaga și Silema Wanderers, scor 4-1. La începutul partidei de la Chiajna, Alexandru Tudor a primit un premiu de la fostul arbitru și actualul vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Alexandru Deaconu.


FOTO Captură Digi Sport.

Tudor nu a avut o misiune ușoară la ultima sa partidă. S-au marcat nouă goluri în meciul câștigat de Poli Iași cu scorul de 6-3, și nu a lipsit o încăierare generală în minutul 73, unde centralul partidei a intervenit pentru a calma spiritele.

Dezvăluirile lui Alexandru Tudor

În 2011, arbitrul Alexandru Tudor acorda un interviu pentru ProSport, în care a vorbit despre începutul carierei sale, viața extrasportivă dar și despre turneele finale la care a fost șef de galerie pentru echipa națională. În acel moment, centralul se afla în Cipru alături de asistenții Aurel Onița și Cristian Nica, pentru a arbitra câteva partide din cadrul „Cyprus Cup”. Redăm mai jos dialogul cu cel care astăzi s-a retras din arbitraj:

Ți-a cerut vreodată cineva, chiar și din conducerea arbitrajului, să-ți razi barba pe motiv că arbitrii arată mai bine bărbieriți, tunși și frezați?
Da. Mi s-a cerut în mai multe rânduri asta!

Și de ce n-ai cedat indicațiilor?
Sunt de părere că fiecare om trebuie să arate după cum simte. Iar eu mă simt bine cu barbă!

De ce nu zâmbești niciodată pe gazon?
Din cauza lumii în care trăim și în care îmi desfășor activitatea. Fotbalul românesc nu e tocmai un mediu în care să-ți vină să zâmbești. Din această cauză, prefer să rămân grav. Dar uite, nu vezi că aici, la soare, râd cu voi? Deci pot să și râd!

Cauza e soarele din Cipru?
Soarele, liniștea. Altă lume! Când i-am spus pe mess soției că aici e cald și primăvară, îi venea să dea cu cărămizi în computer! Ah, ce bine e aici! (privește spre cer).

Dacă nu te îndeamnă la a zâmbi ceea ce faci sau țara în care trăiești, de ce nu părăsești fotbalul sau chiar România?
Pentru că îmi place ce fac. Apoi, România e țara mea. N-aș putea să trăiesc în altă parte.

Ai văzut vreun film cu Brad Pitt?
Unul singur, și ăla cu Brad Pitt în rol secundar.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Îți place ca actor?
Îmi plac actorii români!

Te-ai îmbătat vreodată?
Colegii de facultate îmi spun că Tudor a fost văzut o dată bând o bere.

Uau… Rebelul Tudor! A existat vreodată așa ceva?
N-o să crezi, dar am trăit foarte intens în liceu și în facultate.

Ai vreun coleg care a ajuns celebru ulterior?
Andreea Roșca. A ajuns jurnalist cunoscut. Ne-am revăzut la întâlnirea de 20 de ani. A fost super!

Acasă, în pijamale, când vezi scandalurile din fotbal la televizor, ți se mai întâmplă să comentezi fără masca de arbitru? Să înjuri pe câte unul, să aprobi sau să dezaprobi?
Niciodată, dintr-un motiv foarte simplu: m-ar vedea fiul meu, iar comportamentul meu trebuie să-i fie exemplu. Încerc să-l învăț ce înseamnă respectul. Întotdeauna sunt responsabil în preajma lui.

E adevărat că faci parte din corul unei biserici?
Lucrurile care țin de credință sunt interioare, țin de fiecare. Spun doar că, atunci când am ajuns în Cipru, am căutat o biserică la care am fost duminică. În fiecare duminică merg. În România, 90% din populație e creștin-ortodoxă, dar abia de ajung 5% pe la biserică duminica.

Cum te-ai caracteriza în cel mai scurt mod posibil?
Cazon!

Cine te-a educat așa?
Poate bunicul meu, care a fost ofițer superior. Ba nu, așa m-am educat singur! (zâmbește).


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Alexandru Tudor știe și bancuri, ba chiar are haz când le spune. Mai bine zis, ne-a repetat singurul banc pe care l-a zis vreodată: „Trei arbitri la o masă. Subiectul e cum o fi în viața de apoi! După un timp, unul moare și apoi revine și vorbește cu ceilalți. «Ei? Cum e?», îl întreabă ei. «Vestea bună e că avem meciuri de arbitrat și acolo!» «Și vestea rea?» «Vestea rea e că tu ești delegat miercurea asta!»”. Acesta este singurul banc pe care Alexandru Tudor l-a spus vreodată: „Colegii chiar au remarcat că atunci când l-am spus a fost prima și ultima dată când am spus un banc!”.

Un om simplu printre vedete.
Nu m-am dus niciodată să iau autografe de la vedete. Mi-au fost aduse pe mingi sau altele, dar eu niciodată nu le-am cerut.

Începuturile carierei de arbtiru.
Am luat-o de jos, arbitrând „Vulturii Pasărea”. Scriau pe cabina de arbitraj „arbitri”, cu trei de „i”, și cabina era într-un vagon de cale ferată!


2004. Anul în care Alexandru Tudor a fost desemnat cel mai bun arbitru român. Mediafax Foto

În tinerețe, Tudor a fost la patru turnee finale alături de România, fiind unul dintre cei mai gălăgioși suporteri.
Dacă acum se vrea o icoană a imparțialității, Alexandru Tudor a dezvăluit pentru ProSport că există momente în viața sa în care a fost și un fervent apărător al uneia din taberele unui meci de fotbal. E vorba însă de echipa națională!

„Mi-a fost dat să văd marile turnee finale ale României! Italia ’90, SUA ’94, Franța ’98 și Belgia / Olanda 2000. Eram sponsorizat de tata, care era foarte înstărit pe vremea aia. Tata a fost unul dintre cei care au condus relațiile comerciale dintre România și China pe vremea lui Ceaușescu și după. Eu eram șeful galeriei românilor peste tot pe unde am fost”, a povestit Alexandru Tudor.

Răcnete pe „San Paolo”
Una dintre cele mai dragi amintiri e legată de acel memorabil 1-1 de la Napoli, cu Argentina lui Maradona, la Mondialul din Italia 1990. „Am fost singurul din tribună care a sărit în picioare la golul lui Balint. Toate privirile s-au îndreptat spre mine”, și-a amintit arbitrul.

În 2012, Alexandru Tudor a fost invitat la emisiunea „Biserica azi” de la Trinitas TV, iar tema fotbalistică nu a fost evitată.

„Cea mai mare bucurie a mea e să arbitrez copii de 8-9 ani. La ei, bucuria jocului e sinceră. Fotbalul profesionist este, din păcate, o industrie și atacanții simulează la foc automat. Un fotbalist care obține un penalty e felicitat mai mult decât unul care dă gol. Nu e normal să fie așa.”

„Centralul a explicat și unde greșesc oamenii din fotbal: „Totul pleacă de la juniori! Pe mine, când eram copil și jucam fotbal, antrenorul mă punea să fac lucruri greșite. Îmi spunea: «Trece mingea, omul nu!» Acum, aceste lucruri nu mi se par corecte. „În Anglia, un jucător care simulează e huiduit de un stadion întreg. Britanicii au acest spirit al fair-play-ului și apreciază sportul adevărat. Noi încă nu înțelegem acest lucru” Ar trebui luate măsuri și împotriva patronilor care jignesc.”

„Fotbalul poate fi un drum care să te aducă aproape de El. Te aduce adesea în situații de cumpănă, când ai nevoie adevărată de Dumnezeu. Eu sunt credincios de mic. Cu Dumnezeu te naști, nu îl îmbrățișezi la un moment dat. Nu devii credincios peste noapte. Mai mulți oameni implicați în fotbal și-au întors, la un moment dat, fața spre religie. Cel mai cunoscut caz este însă cel al fostului rapidist Eduard Bandi. Internațional de tineret, postură din care a fost coleg cu Răzvan Raț și Vasile Maftei, Bandi a ales viața monahală în urmă cu nouă ani, la Mănăstirea Putna. Și fiul cel mijlociu al lui Anghel Iordănescu, Andrei, studiază în prezent teologia și, spre deosebire de ceilalți doi băieți ai fostului selecționer, nu are nicio legătură cu fotbalul”, a spus Alexandru Tudor.


Mediafax Foto

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura de un verdict favorabil
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura de un verdict favorabil
×