Sergiu Hanca (28 de ani), jucătorul echipei KS Cracovia, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre returul semifinalelor Cupei României, dintre FCSB și Dinamo.
După 3-0 pentru FCSB în manșa tur, Sergiu Hanca nu a dorit să se pronunțe în privința unui rezultat în retur, dar a avut un mesaj important pentru elevii lui Adrian Mihalcea.
Fotbalistul a pus problema într-un mod inedit și le-a transmis jucătorilor de la Dinamo să joace returul cu FCSB ca și cum ar fi ultimul lor derby. Ce-i drept, Dinamo se află în momentul de față pe loc retrogradabil, locul 13 în Liga 1, iar dacă încheie sezonul pe această poziție „câinii” nu vor mai avea de disputat niciun derby în sezonul viitor, în Liga 2.
„Tot ce îmi doresc e să joace cu atitudine și până la urmă să joace cu plăcere, pentru că este un derby și cine știe dacă alții vor mai prinde. Alți fotbaliști sunt invidioși și și-ar dori să prindă un derby și apucă niciodată în viața lor. Să profite de acest meci și să dea totul!”, a spus Sergiu Hanca, la ProSport Live.
Sergiu Hanca a jucat la Dinamo în perioada 2016-2019, după ce a evoluat la Snagov, Bihor Oradea și ASA Târgu Mureș. În prezent, lui Sergiu Hanca îi merge extrem de bine în Polonia, la Cracovia, acolo unde a câștigat încrederea tuturor și, implicit, locul de titular în echipă. Acesta este integralist în majoritatea meciurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER