Ultimul „transfer” al Stelei: Meme, la Dacia Chișinău!** VEZI ce sumă cere Becali :)

ProSport i-a făcut, în ediția tipărită de
vineri, o scurtă caracterizare lui Adlan Shishkhano, patronul
Daciei Chișinău.

Boss-ul grupării pe care Steaua a învins-o cu 4-0, în amicalul
disputat sâmbătă, este bun prieten cu Gigi Becali, cu care are și
câteva afaceri.

Imediat după amicalul disputat la Chișinău, Shishkhano a vorbit
despre un posibil parteneriat cu Steaua. Mai în glumă, mai în
serios, acesta a declarat că dorește mai mulți jucători din
Ghencea, dar și pe managerul Meme Stoica, cu care a și
discutat.

Gigi Becali a comentat în stilul său caracteristic posibilitatea
ca Meme să plece la Dacia Chișinău: „Îl vrea Adlan pe Meme?
I-l dau, dar trebuie să-mi plătească 500.000 de euro! Trebuie să
fac și eu niște bani, n-o să-l dau gratis”
, a declarat,
amuzat, patronul Stelei.

„Ne-am
simțit bine aici!”

„Mă bucur că avem fani foarte mulți aici și cu această
ocazie ne vom cunoaște mai bine. Poate o să revenim și altădată
aici pentru că ne-am simțit bine. Nu ne-am gândit să facem o echipă
satelit aici, dar ar fi păcat să nu profităm de relația cu
ei”
, a declarat și Narcis Răducan la Sport.ro.

Publicat: 27 03. 2011, 19:51
Actualizat: 27 03. 2011, 20:07