Ultrașii din Peluza Sud, la un pas să fie evacuați!** Becali: „O să stați toată viața la TV!”

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunțat, sâmbătă, la
microfonul stadionului din Ghencea, că va evacua peluza Sud a
arenei, după ce fanii prezenți în acest sector au aruncat cu
bulgări de zăpadă pe teren înaintea începerii meciului cu Ceahlăul,
din etapa a XVIII-a a Ligii I.

Fanii prezenți la peluza Sud a stadionului au început că arunce
cu bulgări de zapadă în jucătorii echipei Ceahlăul, care efectuau
încălzirea, cu aproximativ 15 minute înainte de începerea
partidei.

Crainicul stadionului a făcut apel la suporteri să înceteze
aceste acțiuni, la cererea observatorului de joc, Gheorghe
Nedelescu, însă, după ce a văzut că fanii nu-și schimbă
comportamentul, Gigi Becali a luat microfonul și a anunțat că va
cere Jandarmeriei să evacueze galeria Sud. „Galeria Sud,
Becali sunt, salut toată lumea și pe cei de la Nord, am avut o
înțelegere, putem să pierdem meciul cu 3-0. Galeria Sud va fi
evacuată și vom închide porțile, să nu mai poată să intre nicăieri.
Se va duce Jandarmeria să-i evacueze. La revedere tată, să fiți
sănătoși, o să stați toată viața la televizor”
, a spus
Becali la microfonul stadionului.

Totuși, după o discuție cu președintele Consiliului de
Administrație al clubului Steaua, Valeriu Argăseală, care l-a
anunțat că Jandarmeria refuză să evacueze peluza, dar că stewarzii
și jandarmii vor merge în dreptul acelui sector al arenei, Gigi
Becali a luat decizia ca peluza să fie evacuată numai în cazul în
care suporterii vor continua să arunce cu bulgări.

Grupul de suporteri de la Peluza Sud a Stadionului Steaua a
anunțat, vineri, printr-un comunicat, că va continua protestele la
adresa conducerii clubului „roș-albastru”, la nemulțumirile mai
vechi ale fanilor adăugându-se și campania de achiziții a grupării
din Bulevardul Ghencea.

Ulterior, Gigi Becali a decis să permită accesul fără restricții
al spectatorilor la meciul cu Ceahlăul, după ce a ajuns la un acord
cu reprezentanții grupului de fani contestatari de la Peluza Nord,
în urma unor negocieri care au avut loc vineri seară. Becali a
aceptat o parte dintre doleanțele suporterilor, fiind de acord să
le ceară scuze publice fostelor glorii steliste pe care le-a atacat
de-a lungul timpului, să nu se implice în alcătuirea echipei și să
nu mai poarte însemne ale vreunei echipe rivale.

Înaintea începerii partidei, suporterii de la tribuna a II-a au
afișat un banner pe care era scris „Becali, pleacă din
Ghencea”
!


Publicat: 20 02. 2010, 20:19
Actualizat: 20 02. 2010, 22:26