Umbra Internelor la Dinamo?** „Badea și-a arătat influența”

Prezența lui Nicolae Badea, ginere al lui Ion Dincă (foto, fost
înalt demnitar comunist), în fruntea clubului Dinamo era privită de
Mircea Angelescu tot ca pe o dovadă că, în realitate, gruparea
roș-albă este controlată de vechile structuri.

„Iată unele întâmplări pe care Nicolae Badea nu le-a lăsat să
treacă neobservate și în care a avut multă contribuție, fiind
sprijinit și de socrul său, Ion Dincă, și înainte de Revoluția din
decembrie 1989, și după. Mai mult, Nicolae Badea și cu Gabriel
Popoviciu, fiind ginerii lui Ion Dincă, adică clanul ginerilor lui
Ion Dincă, au făcut agoniseli de sute de milioane de dolari pe
spinarea oamenilor de rând care munceau cinstit. (…) După ce a
fost numit președinte la FC Dinamo, Nicolae Badea mai tare și-a
arătat puterea de influență în fotbalul românesc; asta a fost
situația în 1999, adică influența din ce în ce mai puternică și
umbra Ministerului de Interne a fost întotdeauna prezentă în
fotbalul dinamovist”, conchidea Mircea Angelescu în 2003.

Dumitru Dragomir (președintele LPF) „era și este
principalul coordonator privind persoanele din fotbal ale fostei
Securități”

Constantin Anghelache (fost director general la Rapid,
membru în Comitetul Executiv al FRF până în 2009) „el a fost
numărul unu înainte de Revoluție, considerat eminența cenușie a
formațiilor care făceau parte din Securitate”

George Constantin Păunescu (patron la Universitatea
Craiova între 1992 și 1996, președinte onorific al FRF până în
1998) „a făcut și continuă să facă parte din cercul celor ce-au
știut să se implice atât în Securitate, cât și în fotbalul
românesc

Nicolae Badea (președintele Consiliului de Administrație
la Dinamo) „influența din ce în ce mai puternică și umbra
Ministerului de Interne”

Alte personaje din fotbal nenominalizate de Mircea Angelescu,
dar care au făcut parte din structurile fostului regim comunist

∞George Copos (patron Rapid) a fost membru în CC al
UTC

∞Ioan Niculae (patron la Astra) a fost ofițer de Securitate

∞Gigi Nețoiu (fost acționar la Dinamo, patron la Rocar) a fost
ofițer de Securitate

Publicat: 27 06. 2011, 09:13
Actualizat: 27 06. 2011, 09:15