Umbra lui Răzvan! Brașov – Gaz Metan 0-0

Lucescu jr a plecat de la FC Brașov în urmă cu mai mult de un
sezon, dar echipa a mai păstrat câteva metehne. X-ul a rămas
specialitatea casei, „stegarii” terminând 0-0 cu Gaz Metan.

Gazul a fost precum antrenorul său matematician, Cristi Pustai: o
știință exactă, greu de depășit de FC Brașov. Ocaziile au fost
destul de rare în prima repriză, dar când gazdele au găsit totuși
breșe, prin Lamine (17) sau Chipciu (20), portarul Pleșca a fost la
post.

FC Brașov a intrat ceva mai hotărâtă în partea a doua a jocului.
Teama de a ajunge în zona retrogradării se înfiripase. Ocaziile
s-au înmulțit datorită lui Hadnagy, care a fost ca un ghimpe în
coasta medieșenilor, dar nici el, nici Chipciu sau Năstăsie nu au
fost inspirați la finalizare, ultimul lovind bara în minutul
72.

Șapte
meciuri fără victorie

Pe fondul dominației brașovene, Gazul putea da lovitura, Hoban
trimițând un trasor de la aproximativ 25 de metri, care a trecut
razant de vinclul porții apărate de Marc. Până la urmă s-a terminat
nedecis, Mediașul obținând primul punct din deplasările efectuate
la Brașov, în timp ce „stegarii” au rămas să caute succesul în
etapele următoare. Deocamdată, au ajuns la al șaptelea meci
consecutiv fără victorie, dar și al patrulea rezultat de egalitate
consecutiv pe Tineretului.



„Atacantul dă gol și cu nasul, și cu
gura!”

Remiza albă de aseară dintre FC Brașov și Gaz Metan Mediaș a fost
cel de-al doilea meci consecutiv în care atacanții de sub Tâmpa nu
au reușit să marcheze. „Un atacant trebuie să marcheze și cu
spatele, și cu nasul, și cu gura. Dacă noi căutăm să marcăm ca la
televizor, atunci nu vom reuși. Mai bine un gol chinuit decât o
bancă frumoasă”, a exclamat directorul sportiv al gazdelor, Dănuț
Oprea.
CLICK AICI
PENTRU ECHIPE ȘI COMENTARIUL MINUT CU
MINUT


Publicat: 27 09. 2010, 19:50
Actualizat: 27 09. 2010, 22:49