Președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie, a avut o reacție dură după eșecul umilitor pe care echipa sa l-a suferit în fața vicecampioanei FCSB, scor 0-4 pe Național Arena. Ambrosie spune că meciul din Capitală a fost cel mai slab al echipei din ultimul an și i-a avertizat pe jucători să se trezească după acest duș rece.
„A fost de departe cel mai slab meci al nostru din ultimul an. Nu ne-a ieșit nimic. Sper să fi fost un simplu accident, iar acest eșec să ne trezească la realitate. Sper ca acest duș rece să fie un șoc pentru toți. Este bine că a venit acum, la început. Avem un blazon de apărat, avem o datorie față de suporteri și nu avem voie să ne mai prezentăm astfel. Am încredere deplină în staff-ul tehnic, în Flavius Stoican, în nucleul de bază care a format lotul în sezonul trecut. Aștept ca jucătorii nou-veniți să se integreze cât mai reede și să ajute echipa, pentru că altfel ne va fi foarte greu”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.
Mousa Sanoh va fi amendat
Șeful executivului din Copou nu l-a menajat pe Moussa Sanoh, cel care a fost eliminat la scurt timp după intrarea pe teren, în repriza a doua, pentru o intrare grosolană la Momcilovic.
„Sanoh va fi amendat. Antrenorul Flavius Stoican i-a făcut referat și va fi amendat pentru ieșirea lui necontrolată. Nu poți să faci așa ceva și să-ți lași echipa în inferioritate. Mai cu seamă că a fost și debutul său la Iași, în Liga I. A fost un gest demn de ligile inferioare, iar pentru asta va fi amendat”, a adăugat Ambrosie.
„Nu au meritat să intre pe teren în costume. Vom trece la salopete”
Totodată, Ambrosie a declarat că elevii lui Flavius Stoican nu s-au ridicat la eleganța costumelor de prezentare oferite de noul partener al clubului.: „Băieții au intrat pe teren în costumele de prezentare și se pare că au intrat pe vârfuri. Cred că de acum încolo vom lăsa costumele și vom intra în salopete pe teren. În cizme de cauciuc. Vom trece la munca de jos. Pentru a ne atinge obiectivele, trebuie să muncim, nu să intrăm pe vârfuri pe teren. În sezonul trecut am ajuns în play-off prin multă muncă și modestie. Lăsăm costumele pentru play-off, până atunci vom trece la salopete”, a fost reacția dură a președintelui Adrian Ambrosie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER