Umiliți** de „lanternă”!
Deja retrogradată și fără griji, Gloria Buzău a primit vizita Vasluiului lui Porumboiu. Miza partidei, cel puțin pentru vasluieni pare să-și fi pus amprenta pe începutul slab de joc, amblele formații nereușind niciun șut pe spațiul porții în primele 25 de minute.
Ritmul primei reprize a fost unul scăzut, cu o dominație sterilă a Vasluilui, însă cei care izbutesc deschiderea scorului sunt buzoienii, Mansour marcând un gol surprinzător pentru toată lumea în minutul 30.
Prima repriză se termină cu avantaj minim pentru Gloria, vasluienii uitând parcă, cu ce "gânduri europene" au venit la Buzău.
Replica echipei lui Viorel Moldovan nu s-a lăsat așteptată, vasluienii reușind la câteva minute după pauză să egaleze printr-un penalty transformat de Wesley.
Totul părea să meargă spre bine pentru echipa lui Moldovan, însă Buzăul produce surpriza și înscire din nou prin Mera, după o superbă lovitură de cap. Vasluiul nu se trezește parcă din visul urât pe care-l trăia și la doar cateva minute, primește și golul trei, după o lovitură liberă executată imparabil de Claudiu Ionescu.Â
Pentru ca umilința să fie totală, în ultimele faze ale partidei Mansour perforează pentru a patra oară poarta lui Kuciak, spulberând șansele Vasluiului la o clasare pe un loc de Europa League.