Umiliți de Steaua

La Dinamo, fotbalul e în groapă la propriu. Echipa mare a ratat titlul, iar recesiunea bate la ușă. Este doar eșecul din vârful piramidei, pentru că o privire la baza ei dezvăluie un spectacol dezolant. Dacă în anii trecuți „câinii” strângeau  crema trofeelor la grupele de juniori, acum, se pare că performanța și-a schimbat adresa din buletin în Ghencea. Și nu s-a mutat oricum, ci cu tot cu oamenii din Ștefan cel Mare! Anul trecut, roș-albaștrii au înființat  Academia de Fotbal Steaua, iar în fruntea ei au cooptat un dinamovist. Este vorba de Ilie Alexe(foto), antrenor pe atunci la grupa de juniori C a roș-albilor, echipă formată din copii născuți 1993 și 1994. Proaspăt campion cu Dinamo, Alexe a primit postul de manager-șef al academiei rivalei de moarte. Tehnicianul a plecat la Steaua fiind urmat de mai mulți jucători, iar, după un an, „militarii” culeg roadele.  Și o fac chiar de sub nasul „câinilor”.

Steaua îi bate peste tot

Acum, juniorii 93 sunt din nou campioni, dar în Ghencea. Victorie în finală, chiar în fața puștilor dinamoviști, (scor 2-1). Același epilog, dar în urma loviturilor de departajare, la grupa 1995. Atunci, portarul steliștilor a apărat trei penalty-uri alegându-se cu porecla „micul Duckadam”. Și acest copil a fost, la rândul lui, junior în Ștefan cel Mare. Succesul celor din Ghencea a fost desăvârșit de cei de la 1996, aceștia zdrobindu-i pe „câinii” de aceeași vârstă, tot în ultimul act, cu 4-0. Grupa de 94 a fost practic cea mai slabă: puștii au fost eliminați de Rapid, 3-0, în grupele semifinale, iar trofeul a fost câștigat tot de către cei steliști.

"Am plecat de la Dinamo după cinci ani, pentru că am crezut foarte mult în proiectul din Ghencea. Sunt sigur că toate obiectivele noastre sunt realizabile, iar rezultatele încep să se vadă", a spus Ilie Alexe, manager șef Academia Stelei
 
Dinamo 3, obiectiv ratat
Echipa a treia a clubului din „Ștefan cel Mare” a ratat la rândul ei obiectivul fixat în acest sezon. Formația antrenată pe rând de Marin Dragnea și Emil Ursu și formată din juniori, trebuia să promoveze din liga a 3-a, însă nu a reușit acest lucru. Șefii se gândesc să renunțe la această echipă, la fel cum este posibil să se întâmple și în cazul celor de la Dinamo 2. De fapt, formația  pregătită  de Cornel Țălnar a fost singura care și-a îndeplinit obiectivul, însă nu a fost lipsită de scandaluri legate de blaturi și pariuri.


Câinilor le rămân doar turneele naționale

În cadrul turneelor naționale, dinamoviștii stau mult mai bine. În acest moment, mai sunt în luptă cu șanse reale la  titlu, trei formații: juniorii A, B și D.  În timpul sezonului regulat, atât juniorii A, cât și cei B au terminat înaintea rivalilor din Ghencea. În acest moment, meciurile din fazele semifinale la toate cele trei grupe de vârstă se află în plină desfășurare, la Oradea, Pitești și București.
 
Steliștii premiați pe Dinamo
Umilința este cu atât mai mare pentru cei din Ștefan cel Mare, cu cât festivitatea de premiere a echipelor de juniori câștigătoare pe București va avea loc chiar pe stadionul Dinamo. Cum toate titlurile au fost adjudecate de cei de la Steaua, roș-albaștrii vor sărbătorii în fief-ul marilor rivali

 

Publicat: 10 06. 2009, 09:09
Actualizat: 10 06. 2009, 10:41